Robert Cazanciuc a precizat, într-un interviu acordat TVR, că amnistia şi graţierea sunt teme pe care nu le va promova în mandatul său, dar că trebuie sp existe o dezbatere publică referitoare la aceste două teme.
"Ministerul Justiţiei nu are o asemenea iniţiativă şi nu a avut o asemenea iniţiativă, cât voi fi eu ministru al Justiţiei nu voi promova o asemenea iniţiativă. Am spus-o de mai multe ori, amnistia şi graţierea sunt instituţii prevăzute în Constituţie, sunt instituţii prevăzute de lege. Sunt instituţii de care sistemul poate să aibă nevoie la un moment-dat. Dar acest lucru nu se poate face decât după o dezbatere foarte atentă, a fiecărei dispoziţii dintr-o asemenea lege, nu se poate face decât dacă există o acceptare socială pentru o anumită lege. Pentru sistemul penitenciar din România poate fi o soluţie la un moment-dat pentru că discutăm de supraaglomerare în penitenciare", a explicat ministrul Robert Cazanciuc.