Ministrul german de Externe, în vizită la Bucureşti

Ministrul Afacerilor Externe şi vicecancelar al Germaniei Guido Westerwelle face, astăzi, o vizită oficială în România, la invitaţia ministrului român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, oficialul german fiind însoţit de o delegaţie parlamentară germană, informează MAE, potrivit Mediafax.

Potrivit MAE, vizita are loc în contextul marcării a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. "Cei doi demnitari vor avea un schimb de opinii consistent asupra modalităţilor de dezvoltare a relaţiilor bilaterale şi a priorităţilor aflate de agenda europeană. În cadrul întrevederii vor fi abordate: evoluţia crizei economice şi financiare, Strategia UE pentru Regiunea Dunării, procesul de extindere, Balcanii de Vest, vecinătatea estică, Sinergia Mării Negre şi Parteneriatul Estic, Strategia 2020, implementarea Tratatului Lisabona, precum şi alte subiecte de interes ale agendei internaţionale, respectiv situaţia din Iran şi Afganistan", precizează MAE. Programul vizitei mai include primirea la preşedintele Traian Băsescu şi o vizită de lucru la Sibiu, unde oficialul german va avea întrevederi cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu reprezentanţii comunităţii germane din România. Relaţiile diplomatice dintre România şi Germania au fost stabilite la 20 februarie 1880, după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României. Relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Federală Germania au fost stabilite la 31 ianuarie 1967, la rang de ambasadă. Potrivit datelor MAE, Germania ocupă locul întâi în topul principalilor parteneri comerciali ai României. Exporturile României se cifrau la 4.172,84 milioane de euro în 2008 şi la 4.010,98 milioane de euro la 30 septembrie 2009. Importurile din Germania în 2008 au atins 7.269,05 milioane euro, iar până la 30 septembrie 2009 au înregistrat 4.852,49 milioane euro, potrivit MAE.