Moțiunea simplă ”Harababura fiscală PSD-ALDE te lasă fără banii tăi de pensie!”, depusă de PNL va intra azi în dezbaterea Camerei Deputaților. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, va explica deputaților mecanismele financiare care au dus la scăderea încasărilor la buget și creșterea cheltuielilor de personal.
„Bugetul public a avut, după primele trei luni ale anului, probleme deosebit de grave: veniturile din surse fiscale au ajuns la un minim istoric de 3,8% din PIB, procent pe care România nu l-a mai avut de 11 ani. Nici după primele patru luni situaţia bugetară nu s-a îmbunătăţit, aşa cum susţinea patetic domnul Viorel Ştefan. Veniturile fiscale au urcat la doar 5,2% din PIB, trendul menţinându-se în jurul a 1,3% lunar. De asemenea, se prefigurează un al doilea an cu venituri totale sub 30% din PIB, deşi v-aţi asumat o ţintă de venituri mult superioare, de aproape 32% din PIB”, se arată textul moțiunii. Inițiatorii susțin că, în timp ce încasările la buget au scăzut, au crescut cheltuielile de personal. „Dacă ne uităm pe execuţia bugetară după primele 4 luni, se observă că sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal au urcat la 26,26 miliarde lei, în creştere cu peste 20%”, susțin liberalii. În document se mai arată că „bugetul a ajuns să se alimenteze cu bani numai din fiscalitatea pusă pe muncă, pe salariile angajaţilor, adică din impozit pe salarii, contribuţii sociale şi contribuţii de sănătate. Aproape jumătate din munca fiecărui angajat merge la buget”.
Liberalii îi mai reproșează ministrului de Finanțe că nu își respectă angajamentele pe care și le-a luat la învestirea în funcție. ”Când aţi fost învestit, fără să vă oblige nimeni, v-aţi angajat că veţi aplica măsuri care să eficientizeze cheltuielile publice, în special cele cu privire la bunuri şi servicii. Nu ştim cum se face că exact această categorie de cheltuieli a crescut cu peste 12,7% de la începutul acestui an. Observăm că dintr-o disperare tot mai mare, aţi apăsat şi mai tare pe grumazul companiilor de stat profitabile, luându-le în avans orice resursă financiară care ar fi trebuit să meargă în investiţii. Cine îşi va asuma răspunderea dacă şi alte companii, precum Transelectrica, vor ajunge din companii profitabile în companii care înregistrează pierderi?” întreabă liberalii.
Inițiatorii moțiunii îi cer ministrului să renunțe la exercițiile de imagine și să ia măsuri eficiente.
„Partidul Naţional Liberal nu v-a invitat nici la o competiţie de frumuseţe şi nici la un exerciţiu de «imagine», ci ca să vă solicite următoarele:
- Opriţi orice demers de anulare, suspendare sau naţionalizare a pensiilor din Pilonul 2. Nu furaţi dreptul la o pensie decentă pentru 7 milioane de români. Nu trădaţi generaţia de vârstă din care faceţi parte!
- Deblocaţi investiţiile publice! În 17 luni de guvernare sau şi mai bine spus din anul 2012, de când aţi revenit la guvernare, nu aţi demarat niciun proiect major de investiţii!
- Rezolvaţi problema bugetului aducând banii europeni gratuiţi. Aveţi experienţă, ca fost ministru al fondurilor europene şi ştiţi că se pot aduce zeci de miliarde la buget, dacă se vrea. Dacă va fi nevoie, faceţi chiar şi meditaţii cu doamna Plumb, căci se vede clar că domnia sa nu se pricepe deloc!
- Eliminaţi supraacciza şi veţi avea surpriza că veţi avea mai mulţi bani la buget!
- Eliminaţi absurditatea de Split-TVA, care a lovit în cei oneşti şi i-a mângâiat pe umăr pe evazionişti!
- Nu vă raliaţi demersului de constituire a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, pentru că veţi gira un demers cu interese economice ascunse!
-Nu vă raliaţi demersului de constituire a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, pentru că veţi gira un demers cu interese economice ascunse!
-Daţi-l afară pe Darius Vâlcov din minister şi amintiţi-vă promisiunile făcute ca senator!
-Nu mai modificaţi în fiecare şedinţă de guvern Codul fiscal, pentru că, oricum, aţi speriat toţi investitorii!”, se arată în finalul documentului.
Ministrul Eugen Teodorovici va răspunde azi aspectelor semnalate, iar miercuri se dă votul care va decide dacă acesta mai rămâne la conducerea ministerului.