Ministrul Finanțelor vine în Parlament în scandalul momentului

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, urmează să participe luni, la „Ora Guvernului”, în Plenul Camerei Deputaților, începând cu ora 16:00. Dezbaterea publică din forul legislativ are următoarea temă: „Split TVA – amenințare la securitatea economică a României” și este organizată la propunera grupului parlamentar PNL. De asemenea, ministrul este așteptat cu această ocazie să dea lămuriri în scandalul momentului: introducerea taxei de solidaritate de 2% din fondul de salarii.

Premierul Mihai Tudose a declarat, săptămâna trecută, că măsura split TVA va fi modificată şi flexibilizată, astfel încât aceasta să nu se mai aplice din 2018 tuturor firmelor, ci numai celor aflate în insolvenţă, faliment, celor care înregistrează datorii în plata TVA şi companiilor de stat.

„Vom veni în scurt timp cu o nouă formă a colectării defalcate a TVA, care va răspunde solicitărilor formulate în această perioadă de reprezentanţii mediului de afaceri”, a subliniat şeful Executivului, la o întâlnire cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR).

UNPR a salutat decizia Guvernului de a amenda mecanismul de colectare diferenţiată a TVA.

De asemenea, ministrul Finanțelor a declarat săptămâna trecută, la o emisiune TV, că statul va introduce o taxă de solidaritate de 2% din fondul de salarii, pentru toţi angajatorii, începând cu anul 2018.

„E vorba de o contribuţie de solidaritate socială, nu e o taxă nouă. În baza Legii nr. 200 din 2006 există un fond de sprijinire a salariaţilor pentru situaţia în care care angajatorul nu mai plăteşte contribuţii. Există o directivă europeană care reglementează instituirea unui fond pentru toţi angajaţii pentru toate companiile la care au lucrat şi au intrat în insolvenţă“, a spus Mişa, încercând să spună că din aceşti bani se plătesc salariile şi contribuţiile sociale ale angajaţilor în situaţia în care compania intră în faliment.