Emiterea Ordinului ANAF nr. 4140/2017 din data de 29 decembrie 2017 reprezintă o sfidare și o bătaie de joc la adresa a peste 600 de mii de români, care au descoperit după sărbători că au noi obligații fiscale într-o lună de zile, spune liderul PNL Ludovic Orban, care îl somează pe ministrul Finanțelor să ceară președintelui ANAF să anuleze Ordinul cu privire la Declarația 600 sau să-l demită
”Chiar dacă ANAF estimează un impact pentru 210.000 de contribuabili, în realitate datele statistice ale aceeași instituții arată că sunt peste 600.000 de persoane cu activități independente sau venituri din alte surse. Prin impunerea Declarației 600, persoanele care au realizat venituri în 2017, altele decât din salariu, respectiv din activități independente, drepturi de autor, chirii, dividende, etc. mai mari de 22.800 lei sunt obligate să declare aceste venituri la ANAF și să plătească contribuții sociale și/sau de sănătate. Astfel, cei cu venituri din drepturi de autor, cărora le-au fost reținute la sursă contribuțiile sociale și de sănătate în 2017, vor trebuie să plătească 7980 de lei, în avans, pentru 2018. Iar persoanele cu venituri din dividende vor trebui să plătească o taxă nouă, respectiv contribuția de sănătate de 10%, calculată la nivelul unui salariu minim brut/lună, adică 2.280 lei în avans pentru 2018”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Ludovic Orban
Acestea, mai spune liderul PNL, sunt noi biruri puse în spinarea celor cărora deja le-au fost reținute din salariu contribuițiile la sistemul de sănătate și de pensie.
”Deși informațiile sunt în posesia organelor fiscale, gândirea parșivă a celor care sunt puși pe jecmănirea contribuabililor este de a chema oamenii să-și exprime acordul prin propria semnătură că vor plăti aceste noi taxe la niște venituri ipotetice și incerte. Este o strategie pentru acoperirea unui abuz întrucât obligă oamenii să plătească în avans taxe pe venituri care nu au fost încă realizate în 2018. În plus, contribuabilii nu se află în posesia tuturor informațiilor privind venitul realizat în 2017, deoarece termenul pentru primirea adeverințelor anuale este 28 februarie (în cazul drepturilor de autor), iar veniturile din dividende nu pot fi estimate până la 31 ianuarie.
Nu a existat și nu există nicio informare a contribuabililor cu privire impunerile fiscale nou introduse. Mai grav, acestea au apărut chiar dacă normele metodologice la OUG 79/2017, în baza căreia a fost emis Ordinul ANAF, nu au fost publicate. Timpul scurt, lipsa unor reglementări clare, slaba informare a cetățenilor a creat confuzie și iritare în rândul populației”, explică Orban.
În comunicat se mai arată că PNL va sprijini persoanele fizice vizate de noile reglementări fiscale să atace în instanța de contencios administrativ Ordinul ANAF nr. 4140/2017 și să invoce în timpul procesului excepția de neconstituționalitate a OUG 79/2017.
”Punerea la plată a românilor care realizează venituri din alte activități decât din salarii arată ura nestinsă a post-comuniștilor aflați la guvernare față oricine om liber care trăiește pe propriile picioare și câștigă din activități independente”, mai susține Ludovic Orban.
Pentru a corecta această situație inacceptabilă, Partidul Național Liberal propune:
- Eliminarea contribuției de sănătate pentru veniturile realizate din dividende sau din alte surse pentru persoanele care obțin venituri din salarii. Plata contribuțiilor sociale și de sănătate suplimentare față de cele reținute salariaților trebuie să fie opționale.
- Modificarea termenului de depunere a Declarației 600 pentru 25 martie 2018, concomitent cu primul termen de plată.
- Reținerea la sursă a contribuțiilor sociale și de sănătate în cazul veniturilor din drepturile de autor.
- Declarația 600 să nu se raporteze la 2017 și să se facă apel la conformarea voluntară pentru 2018 pentru colectarea primei tranșe de impunere a veniturilor estimate, iar tranșele 2, 3 și 4 să se bazeze pe date certe și confirmate.
- Declarațiile celor care nu s-au conformat sau nu au realizat venitul estimat să fie regularizate la 25 martie 2019, integral, prin decizie definitivă.
- Implementarea Declarațiilor rectificative și a regularizării ulterioare.
- Asigurarea unui timp suficient de informare și tranzitoriu prin dispoziții clare și coerente din partea administrației fiscale.