– Evenimentul zilei: Sunteţi la al patrulea mandat de ministru. Cum credeţi că a evoluat învăţământul românesc în tot acest răstimp?

– Ecaterina Andronescu: În cele trei aşa-zise mandate anterioare, n-am strâns niciunul complet. Cel mai lung mandata fost cel din perioada 2001- 2003, atunci când am reuşit să duc învăţământul obligatoriu la zece clase, am reuşit să transform şcolile profesionale în şcoli de arte şi meserii, pentru că părea că este mai bună această denumire. De asemenea, am reuşit să informatizez învăţământul, ceea ce a fost un pas absolut extraordinar. Am informatizat repartizarea absolvenţilor de gimnaziu după exmaneul de evaluare în licee, lucru care a produs şi produce efecte de 18 ani fără niciun fel de derapaje. Am introdus microbuzele şcolare, am reabilitat 3.700 de şcoli. Deci, în acel mandat am avut şi timp să fac nişte lucruri. Celelalte două mandate au fost de câteva luni, şi, ca urmare, a fost foarte greu să fac ceva.

– Câţi elevi mai avem? Abandonul şcolar pare cea mai mare problemă în acest moment…

– În sistem s-au schimbat foarte multe, dar cea mai îngrijorătoare problemă este scăderea drastică a numărului de elevi. Dacă la finalizarea mandatului din 2003, în iunie, aveam în sistem 4,3 milioane de elevi, astăzi avem 2,8 milioane de elevi. Practic, sistemul a pierdut 1,5 milioane de elevi. Este dramatic pentru această ţară. Statisticile spun că, în 2018, s-au născut mai mulţi copii ai românilor în afara graniţelor ţării. În 2003, aveam 260.000 de copii într-o generaţie. Astăzi, avem sub 150.000. Din punctul meu de vedere ar merita o campanie de sensibilizare a societăţii.

– Este doar o problemă demografică?

– Este o problemă a plecării românilor din ţară, pentru o viaţă mai confortabilă. România are, astăzi, între 4,5 şi 5 milioane de cetăţeni care trăiesc în afara graniţelor ţării, ceea ce este comparabil doar cu ceea ce s-a întâmplat în războiul din Siria. România este imediat după Siria în ceea ce priveşte migraţia cetăţenilor proprii în alte ţări. Doar 7% dintre copiii din diaspora mai învaţă româna

– Copiii care se nasc în străinătate au parte şi ei de învăţământ…

– Da, dar, de exemplu, în Spania, din 100.000 de copii ai românilor care trăiesc acolo, doar 7.000 mai învaţă limba română, pentru că n-o mai folosesc… Dacă România poate găsi mijloacele să-i determine pe români să se reîntoarcă acasă, ar fi extraordinar. Am făcut anul trecut o evaluare. Plecaseră din ţară, la acel moment, 10.000 de medici în doi ani. România a cheltuit un miliard de euro cu procesul lor de educaţie, de la grădiniţă până la finalizarea studiilor. Cea mai mare pierdere este plecarea medicilor în sine, care ar fi trebuit să aibă grijă de pacienţi.

– Au început să se mai întoarcă acum, cu majorarea salariilor…

– M-aş bucura să fie aşa. Medicii trebuie să găsească aici un climat confortabil de muncă. Astăzi, medicina este dependentă de tehnologie. Ei, la întoarcere, trebuie să găsească spitalele dotate corespunzător, pentru a face performanţă în profesie.

„Ghiozdan complet vouchere pentru fiecare elev și echipament sportiv”

Dar salariile profesorilor?

– În ultimii ani au crescut cam cu 84%, adică o creştere importantă. Potrivit Legii 153, atingerea salariului maxim era prevăzută pentru anul 2022. Printr-un acord cu sindicatele, se aduce această limită la anul 2020.

– Apropo de salariile profesorilor, la Educaţie s-au acordat pentru bugetul din 2019 circa 9,8 miliarde de lei în plus. La ce vor fi folosiţi aceştia?

– Da. Creşterea bugetului este de aproximativ 40%. La ce vor fi folosiţi banii? În primul rând, pentru proiectul prin care vrem să dotăm fiecare sală de clasă cu o tablă inteligentă şi fiecare copil cu o tabletă. Mă refer aici la învăţământul gimanzial şi liceal. Dacă reuşim să realizăm acest lucru şi pentru învăţământul primar, cu atât mai bine. Cheltuielile le facem din bani europeni, dar avem nevoie de bani din buget ca să-i putem cheltui şi apoi să cerem rambursarea sumei.

– Aveţi în vedere şi şcolile cu toaletă în curte?

– Da, sunt bani în buget pentru acoperirea celor 1.460 de şcoli care au rămas cu toalete în curte. Au fost, anul trecut, 2.600 de astfel de şcoli, reabilitate prin programele Ministerului Dezvoltării. Anul acesta avem bani să închidem acest proiect. Avem, de asemenea, bani pentru grădiniţe şi creşe. E un proiect care a început anul trecut. Există în program 2.000 de grădiniţe şi creşe. Ele vor primi bani de la Ministerul Dezvoltării, dar cu avizul Ministerului Educaţiei, care are evidenţa populaţiei şcolare. Avem bani şi pentru un proiect care nu a fost dezvoltat în anii anteriori şi anume un ghiozdan complet pentru fiecare elev. Să asigurăm edicaţia gratuită, aşa cum spune Constituţia. În acest ghiozdan trebuie să fie manualele pentru care se dă examen, limba română, matematică etc, şi rechizitele care sunt necesare pe un an întreg. Nivelul este cam de 100 de euro pentru fiecare ghiozdan. Aici o să existe un echipament de sport, care se va acorda cu ajutorul unor vouchere, pentru că este foarte greu să cumperi pentru fiecare copil în parte.

– Dacă realizaţi acest proiect cu ghiozdanele, asta înseamnă că proiectul cu rechizitele, care se derulează acum prin Consiliile Judeţene, se va anula?

– Acela a fost un proiect dezvoltat de Ministerul Educaţiei în 2001, după care a fost descentralizat şi derulat de autorităţile locale. Care este diferenţa? Acest proiect a fost introdus printr-o lege care stabilea un nivel minim al veniturilor pe cap de familie. Între timp, din 2001 până acum, acest nivel s-a modificat substanţial. În 2001, cam 1.200.000 de copii primeau aceste rechizite, acum mai primesc vreo 200.000.

Catastrofa de la Evaluarea Naţională schimbă sistemul

– Aţi anunţat că urmează modificări importante în programa şcolară…

– Vreau să fiu foarte sinceră: n-am venit aici să rostogolesc lucrurile. Dar nu am cum să nu văd cu ochii experienţei pe care o am, care sunt lucrurile care ne-au dus la obţinerea unor rezultate proaste.

– La ce vă referiţi?

– Mă refer, de exemplu, la faptul că, în 2018, la clasa a opta, am avut 150.000 de elevi, din care s-au prezentat la Evaluarea Naţională 142.000, ceea ce este inacceptabil. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu cei 8.000. Ori au fost copiii plecaţi pe care directorii i-au păstat în evidenţe, ori este vorba despre abandon şcolar. Dar trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat acolo. Dacă au ajuns până în clasa opta, de ce au abandonat acum? Iar din cei 142.000, la matematică, 85.000, îngrozitor de mulţi, au luat note mai mici de 5. Ceea ce, evident, arată că s-a întâmplat ceva ce trebuie corectat.

„Decalaje mari între copii”

– Ce credeţi că s-a întâmplat în acest caz?

– Păi, dacă ne uităm la faptul că în lege sunt prevăzute evaluări la clasa a doua, la clasa a patra şi la clasa a şasea, constatăm că, începând chiar de la clasa a doua, apar decalaje mari între copii, care cresc pe măsură ce se ajunge spre clasa a opta. Decalajele devin atât de importante, încât este foarte greu ca după clasa a opta să le mai corectezi. Şi atunci, prima întrebare pe care ne-am pus-o a fost „ce trebuie să facem imediat”. Imediat am putea să face lecţii remediale, chiar de la clasa a doua.

– Ce sunt aceste lecţii remediale?

– Pentru elevii care au dificultăţi de învăţare, profesorul îi poate aduce după-amiază, măcar de două ori pe săptămână, în şcoală, în aşa fel încât aceştia să poată să recupereze. Îi aduce pe cei care au nevoile acestea speciale, în aşa fel încât să nu mai ajungem la clasa a opta cu decalaje. Nu ai cum să formezi oameni care nu se pot recupera. Ce se întâmplă în societate cu ei?

– Credeţi că profesorii vor avea disponibilitatea să stea în plus cu ei?

– Nu e vorba de stat în plus. Un învăţător are norma de 20 de ore pe săptămână la clasă, pentru că, în ciclul primar, norma este de 4 ore pe zi. Dar limba străină, religia sau sportul le predau alţi profesori, adică învăţătorii sunt scutiţi. Ceea ce înseamnă că învăţătorul ajunge la 15, chiar la 13 ore lucrate pe săptămână. Ca urmare, are de unde completa chiar în interiorul normei didactice. Dar orice cadru didactic de învăţământ universitar sau preuniversitar are aceeaşi normă cu orice cetăţean care munceşte în România, şi anume 40 de ore pe săptămână. Sigur, mai corectează lucrări, se mai pregătesc pentru a doua zi… Dar nu îmi pun problema că nu putem rezolva lucrul acesta.

„Dacă un copil se mută la o şcoală din străinătate, saltă două clase”

– Problemele din Educaţie sunt legate de migraţia de care vorbeaţi mai devreme sau este vorba şi despre dificultatea programei de învăţământ?

– Am stat de vorba cu profesorii care se ocupă de programele şcolare. Şi ei mi-au spus că programele sunt excesiv de încărcate. Am verificat şi eu personal… Nu sunt profesor de geografie, dar am văzut că programa este supraîncărcată. Am vorbit cu şeful Societăţii de Matematică, profesorul Radu Gologan, care este şef al acestei comisii de foarte multă vreme, una dintre personalităţile care se ocupă de aceste probleme. Iar el mi-a spus că da, cred că am exagerat, programele trebuie să fie puţin mai apropiate de puterea de înţelegere a copiilor. De aceea, pe termen mediu, o să încercăm să le uşurăm, în aşa fel încât să nu mai apară decalajele de care vorbeam.

Profesorii titulari vor fi reevaluaţi

– Cum se descurcă elevii români care pleacă în străinătate la studii?

– Dacă un copil se mută întro şcoală din străinătate, saltă două clase. Asta înseamnă că programa noastră este parcursă în ritm alert şi de aceea copiii noştri ştiu mai mult. Acestea poate fi un semn bun pentru noi, dar poate fi, de asemenea, o cauză a decalajelor dintre elevi. Dar nici nu trebuie să-i oprim pe cei care sunt dotaţi de la natură în mod excepţional. Organizăm Centre de Excelenţă. În aceste centre, vrem să-i plătim pe profesori să facă ore în plus cu cei care pot mai mult. Dacă un copil vrea şi poate mai mult, de ce să nu-l sprijinim? Noi nu ne naştem egali şi nici nu evoluăm la fel.

– Urmaţi vreun model din străinătate în ceea ce priveşte programa? Finlandez, suedez, american…

– Trebuie să ne uităm la toate modelele şi să încercăm să preluăm ceea ce ni se potriveşte. Vă dau un exemplu. M-am uitat, de curând, la sistemul de învăţământ din Japonia. Două lucruri mi-au atras atenţia: faptul că, din trei în trei ani, profesorii schimbă şcolile. Îi trimit pe cei mai buni profesori acolo unde sunt nevoile mai mari. Eu cred că o asemnea măsură nu este aplicabilă la noi, pentru că se produce foarte mare deranj. Tot în legea japoneză am găsit o chestiune pe o vom adopta. Din zece în zece ani, tot corpul profesoral este supus unei evaluări. Examenul pe conţinutul disciplinei pe care profesorul o predă şi examenul de tehnologie pedagogică, pentru că şi aceasta evoluează. Şi atunci, vrem să punem şi noi în viitoarea Lege a Educaţiei această evaluare. Un profesor, precum un medic, trebuie să citească zi de zi, pentru a nu se îndepărta de disciplina pe care o predă. Eu sunt profesor la Politehnică. Predau cursuri pe care nu le-am făcut ca studentă, dar care au apărut în dezvoltarea ştiinţei. Şi atunci, profesorul trebuie să se pregătească, să meargă în laborator.

„Experimentele” Ministerului

– Sunteți mulțumită de rezultatele Clasei Pregătitoare?

– Cum vedeam eu în momentul în care s-a introdus clasa pregătitoare, anume ca această clasă să fie în grădiniță. Pentru că această clasa este mai apropiatăca vârstă de copii din grădiniță decât de copiii dintr-o școală care merge până la finalizarea liceului. Oricum, școlile acum s-au pregătit, au clase dedicate pentru cei care intră în primul an de școală prin clasa pregătitoare și trebuie să mergem așa. Consecința negativă a acestei situații se leagă de faptul că, din păcate, majoritatea claselor pregătioare în școli au fost realizate prin dezafectarea laboratoarelor de fizică, chimie, biologie, iar acele discipline sunt în suferință din păcate.

– Este legitimația de student un document inutil?

– Nu. Carnetul de student este un document cu altă destinație. Cu el trebuie să se prezinte la examen, ca profesorul să îi treacă notele. Cred că este un document mai greu de manevrat în alte situații. Nu cred că este confortabil pentru studenți să se ducă cu carnetul de student la ghișeul CFR-ului și să își ia bilet de tren. Poate se mai uită și în el, sunt date personale. Aș merge în continuare pe legitimația de student, dar dată la timp. Este inadmisibil ca studentul să o primească după două luni.

– De ce elevii nu beneficiază de gratuitate la tren?

– Elevii au școala foarte aproape de locuință. Dacă nu sunt aproape de locuință au microbuze școlare. E mai greu să justifici, să argumentezi acest lucru. Vom încerca pe viitor, când bugetul țării va avea mai mulți bani, să le acordăm și lor gratuitate pe CFR.

– Ce filosofie personală aveţi vizavi de elevul care trece toate treptele educaţiei din România? Cum v-aţi dori să fie el după absolvire?

– Întrebarea pe care eu mi-o pun este următoarea: ce fel de personalitate pregătim noi în şcoală? Până mai de curând, şcoala era singura sursă din care copilul îşi extrăgea informaţia. De aceea şi încărcătura programelor şcolare. Eu cred că, în acest moment nu mai putem vorbi despre acelaşi lucru. Există atâtea televiziuni, avem internet… Primul lucru pe care îl face copilul este să caute pe Google dacă vrea să înţeleagă ceva. După părerea mea, această invazie a informaţiei în viaţa copilului ne obligă să ne schimbăm puţin filosofia. După părearea mea, ceea ce împinge astăzi omenirea în evoluţia ei este tehnologia. Tehnologia schimbă joburile.

– Cum pregătim copiii pentru joburile viitorului?

– Noi trebuie să îi pregătim acum pe copii pentru joburi care nu s-au născut încă. El se pregăteşte în şcoală pentru un anume job, care în câţiva ani dispare. Noi trebuie să-l pregătim ca personalitate care să se adapteze la schimbare, să nu considere că e o nenorocire în viaţa lui că i-a dispărut jobul. Să se întoarcă la şcoală şi să îşi ducă viaţa mai departe. Trebuie să aibă o personalitate care să înţeleagă lumea în care trăieşte, să fie adaptabil la schimbări şi să aibă cunoştinţele necesare desfăşurării unei profesii. Cred că trebuie să centrăm totul pe formarea personalităţii şi nu neapărat pe acumularea de informaţii. Problema noastră este cu ce mobilăm minţile copiilor. Educaţia nu este un proces doar al şcolii şi al ministerului, ci un lucru mai complex. Cel puţin pentru perioada de formare a elevului, familia nu trebuie să se îndepărteze de şcoală. Copilul n-are nicio şansă să reuşească în viaţă fără familie. Iar profesorul trebuie neapărat să aibă deschidere faţă de familia copilului, să consolideze această relaţie. Dacă vă întrebaţi ce face diferenţa dintre şcolile bune şi cele mai puţin bune, răspunsul este: părinţii!

 

Te-ar putea interesa și: