Noaptea trecută, ministrul Educaţiei s-a aflat la Târgu Mureş pentru a aplana un conflict vechi între secţiile română şi maghiară ale UMF. Ministrul a plecat însă la fel cum a venit: cele două părţi nu au ajuns la niciun consens. Maghiarii cer departamente exclusiv pentru studenţii maghiari, românii vor departamente mixte.
Discuţiile care s-au purtat marţi noapte între Cătălin Ovidiu Baba şi reprezentaţii secţiilor română şi maghiară au eşuat, după cum a declarat Constantin Copotoiu, rectorul instituţiei. Au început bine, au încheiat prost ''La sfârşit, când toată lumea a crezut că ne-am pus de acord şi urma ca în dimineaţa aceasta ministrul să se adreseze în Senat (Senatul UMF - n.r.) şi să prezinte acest pachet de articole care ar fi urmat să fie prinse în Cartă, unul dintre colegii din delegaţia maghiară a zis că nu el este de acord, pentru că se doreşte să fie departamente separate, complet maghiare, că nu se simte în siguranţă", spune rectorul, citat de Agerpres. Potrivit rectorului, reprezentanţii secţiei maghiare nu au fost de acord cu pachetul de articole stabilit în cadrul negocierilor, deşi ''separat, pe fiecare articol, au fost de acord''. A urmat apoi propunerea ca problema să fie rezolvată de Guvern, însă aceasta a fost respinsă de reprezentanţii secţiei române. De ce nu vor românii departamente exclusiv maghiare Rectorul spune că respinge o facultate exclusiv în limba maghiară pentru că "implică o serie de probleme, unele dintre ele, spun eu, momentan nerezolvabile. Şi aici mă gândesc la probleme de laboratoare şi aşa mai departe, de structuri, e greu să faci de azi pe mâine o facultate. Şi aici trebuie să intervină legile ţării, să intervină evaluarea acestei facultăţi, de către agenţii, v-am spus, fie româneşti, fie străine. Ministrul s-a ridicat, mi-a comunicat să nu mai convoc Senatul pentru astăzi (miercuri - n.r.), că nu mai are ce să discute, merge la Minister, ţinem legătura şi să vedem care este situaţia'', a arătat Constantin Copotoiu. Teoria şi practica, în română şi maghiară Rectorul UMF a precizat că universitatea aşteaptă noi consultări cu ministrul şi cu alţi factori, deşi susţine că nu este de acord cu implicarea politicului în activitatea universităţii. Copotoiu a adăugat că discuţiile cu Baba au vizat mai multe aspecte, cum ar fi modalitatea în care au fost scoase la concurs posturile cadrelor didactice, care va fi apartenenţa acestora - la linia maghiară sau la cea română - în cazurile în care există profesori care predau la ambele secţii. De asemenea, a fost abordată şi problema gestionării orelor de la fiecare linie de studiu, modul în care se vor susţine lucrările practice şi stagiile unde se interferează cu bolnavii. ''Am dorit să introducem în Cartă un articol care spune că învăţământul teoretic şi practic se desfăşoară în limba română, maghiară şi engleză, iar activităţile ce interferează cu bolnavii la linia de predare în limba maghiară se desfăşoară în română sau maghiară'', a precizat Copotoiu. Bela ameninţă că iese de la guvernare Recent, vicepremierul Marko Bela a contestat alegerea noului rector şi a ameninţat că va ieşi de la guvernare dacă Legea Educației nu va fi respectată la UMF. "Universitatea în acest moment nu are o Cartă valabilă, au făcut alegeri, dar aceste alegeri nu sunt recunoscute de ministe. Ministerul nu a aprobat propunerea de Cartă a Universităţii, pentru că ei nu au inclus dispoziţiile legale privind învăţământul în limba maternă", a spus Marko Bela.