Ministrul Economiei şi-a numit consilieri din Sibiu

Florin Staicu, directorul editorial al ziarului sibian Tribuna, Romeo Medan, cunoscut în Sibiu drept proprietar al reprezentanţei auto a Daewoo, şi Virgil Orlandea, fost penegist şi proprietar de pensiuni, sunt primele persoane pe care noul ministru al Economiei, Ion Ariton, le-a luat cu el la Sibiu.

Ultimii doi din listă au experienţă pe funcţiile de consilierii: Virgil Orlandea a fost şef de cabinet al fostului ministru al Internelor, Dan Nica (PSD), iar Romeo Medan a lucrat şi alături de Miron Mitrea (PSD), pe când conducea Ministerul Transporturilor.

Staicu, rudă îndepărtată a ministrului

Florin Staicu a decis să lase conducerea editorială a celui mai citit ziar din judeţul Sibiu pentru a-l consilia pe ministru pe chestiuni de comunicare. Staicu este şi o rudă îndepărtată a lui Ion Ariton. "Am acceptat propunerea pentru că sunt prieten foarte bun, de foarte multă vreme cu Ion Ariton, încă dinainte ca acesta să intre în politică. Prietenul la nevoie se cunoaşte, acesta este singurul motiv pentru care am acceptat postul de consilier al ministrului Economiei şi nu există niciun substrat politic. Sunt aici pentru o perioadă determinată, pentru a îmbunătăţi comunicarea în minister", a declarat Florin Staicu.

Consilieri cu experienţă la PSD

Romeo Medan a plecat la Bucureşti imediat după alegerile din 2009 care au reconsfinţit PDL-ul la putere. Fără a ajunge în primplanul lumii politicie, Medan a lucrat drept consilier în Ministerul Comunicaţiilor, de unde a fost numit în mai multe consilii de administraţie: la Romtelecom, Radiocomunicaţii şi Poşta Română. În această calitate a beneficiat rapid şi de o vilă din patrimonioul RA-APPS pentru care plăteşte o chirie lunară de 177,02 lei. Virgil Orlandea este cel care, în 2008, a fost lider judeţean al partidului lui Becali, în perioada alegerilor. În acea vreme, însă, a decis să renunţe la o campanie asiduă şi să îl susţină pe Ariton pentru funcţia de preşedinte al CJ Sibiu. Deocamdată, Orlandea susţine că nu are atribuţii clar definite. "Eu sunt deja de trei săptămâni, dar am înţeles că se vor mai face schimbări, nu este sută la sută echipa gata, mai sunt şi din garda veche. Mă ocup deocamdată cu de toate, în urma definitivării echipei voi avea un domeniu, până atunci mă ocup de ce este nevoie", spune Orlandea.