Proiectul privind regionalizarea nu a fost abandonat, dar pentru implementarea lui este necesar ca mai întâi să se facă o revizuire a Constituției, a afirmat vineri, la Pitești, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, citată de Agerpres.
"Planul pe care îl știți legat de regionalizare nu s-a oprit, dar ca să poată fi pus în implementare, principala modificare care se impune este revizuirea Constituției. Deci legislația este pregătită pentru partea de regionalizare, pentru a putea dezbate mai departe legislația, trebuie să avem un proiect de revizuire a Constituției", a declarat Sevil Shhaideh într-o conferință de presă.
Vicepremierul a precizat că reorganizările care au avut loc în ultimii ani la nivelul structurilor teritoriale ale unor ministere și agenții guvernamentale nu au legătură cu proiectul de regionalizare.
"Modul de organizare a aparatului central nu are legătură cu proiectul de regionalizare pe care îl cunoașteți din anul 2013. Era cu totul și cu totul altă discuție", a explicat Shhaideh.
Ministrului Dezvoltării a avut vineri, la Pitești, o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice locale din județul Argeș.