Editura Evenimentul si Capital

BOMBA zilei vine din Parlament. CARMEN DAN va fi AUDIATĂ la Senat! Ce s-a SCHIMBAT la Comisia de Apărare

Autor: | | 2 Comentarii | 2877 Vizualizari

PSD a aprobat audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, în Comisia de Apărare din Senat, pe tema violenţelor din 10 august la protestul diasporei din Piața Victoriei, din București. Audierea va avea loc marți dimineață, la ora 09.30

Noul preşedinte al Comisiei de Apărare, social-democratul Liviu Tit Brăiloiu, care i-a luat locul liberalului Marcel Vela, a dat curs solicitării de audiere. Alături de Carmen Dan, în comisie vor mai fi audiaţi şi prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, dar şi coordonatorul intervenţiei Jandarmeriei în Piaţa Victoriei, maiorul Laurenţiu Cazan

Totuşi, potrivit unor surse din comisie, având în vedere clarificarea situaţiei din PSD, nu este exclus ca social-democraţii să se răzgândească şi să blocheze din nou audierile, potrivit www.stiripesurse.ro

Audierea vine după ce ministrul Carmen Dan a refuzat să dea curs solicității formulate de senatorul Marcel Vela cu privire la desecretizarea raportului MAI cu privire la intervenția jandarmilor din 10 august. Potrivit unor surse oficiale, raportul este unul fără prea multe informații. Singurele lucruri relevante din cuprinsul acestuia ar fi numele ofițerilor care au coordonat în teren intervenția. Pe de altă parte, raportul ar susține că SRI nu a furnizat informații despre protest, contrat celor susține de Eduard Hellvig în Comisia SRI.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI