Rata inflaţiei va fi aproape de ceea ce noi am estimat pe 2018, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, miercuri, la Parlament.
„Noi am avut o estimare vizavi de inflaţie, când a fost bugetul pe 2018 - 3,1%. Este o creştere faţă de ceea ce am estimat, dar pe întregul an 2018 va fi ceea ce noi, să spunem, am estimat sau poate cu o mică depăşire faţă de estimarea noastră din 2017 pentru anul în curs. Dar, pe întregul an, media va fi undeva aproape de ceea ce noi am estimat pe 2018. Sunt doar o parte din factori, (...) pentru că sunt şi factori de care nu suntem noi responsabili. Partea de creştere de salarii - reprezintă un factor de creştere a inflaţiei, lucrurile aici se opresc. Ne-am asumat un lucru, am luat o decizie vizavi de creşterile de salarii, lucrurile intră în normalitate, practic se aşează lucrurile, nu mai intervin modificări. (...) Ca o concluzie pe întregul an, media va fi aproape de ceea ce noi am estimat pe 2018", a precizat Teodorovici, la Parlament, întrebat dacă rata inflaţiei se încadrează în estimări, potrivit Agerpres.