A fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra celor care cereau azil.

Este vorba despre Svein Ludvigsen. Totul se petrecea în perioada 2011-2017, când acesta, conservator scandinav, era guvernator regional (un fel de prefect). Vicitimele sunt trei tineri imigranţi, dintre care unul minor, provenind din Asia şi Africa, cărora, potrivit sentinţei, Ludvigsen le cerea partide de sex în schimbul permisului de sejur.

Ludvigsen, fiul unui căpitan de navă de pescuit şi politician norvegian foarte cunoscut, al Partidului Conservator, a fost ministrul Pescuitului până în 2005. În momentul când s-au verificat abuzurile era prefect al districtului Troms. Cei care au povestit cele întâmplate au fost chiar victimele, doi băieţi africani şi unul asiatic, care au depus mărturie în tribunal, dar ale căror nume n-au fost făcute publice din motive lesne de înţeles.Cei trei abuzaţi, sunt acum în vârstă de 34, 26 şi 25 de ani. Ultimul, la data abuzurilor era minor.

Cei trei tineri nu doreau să fie expulzaţi din ţară şi iată-i supunându-se şantajului ex ministrului

 Acceptau să facă sex cu el, sau erau expulzaţi. Abuzurile petrecute în locuinţa acestuia, sau într-o cameră de hotel din Troms, sunt rezultatul exploatării vulnerabilităţii celor trei solicitanţi de azil. Avocatul fostului ministru, Kai Vaag, a făcut cunoscut că va cere apel împotriva deciziei sentinţei curţii. Sentinţa finală va fi dată către sfârşitul anului, dar cu Ludvigsen încarcerat. Sunt zvonuri că mai exisă şi alţi abuzaţi de către fostul ministru, dar care s-au ferit să depună plângeri, potrivit Il Fatto Quotidiano.

 

Te-ar putea interesa și: