Pentru ce va LUPTA ministrul ANDRONESCU în timpul PREȘEDINȚIEI României la UE

Pentru ce va LUPTA ministrul ANDRONESCU în timpul PREȘEDINȚIEI României la UE

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a participat, joi, la Forumul privind viitorul învăţării/Forum on the Future of Learning de la Bruxelles, subliniind că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene va acorda o atenţie deosebită promovării incluziunii, excelenţei şi mobilităţii.

"Mai mult, aşa cum ne-am propus în programul Trio-ului, Preşedinţiile vor sprijini dezbaterile şi deciziile care vizează adoptarea şi punerea în aplicare a cadrelor de cooperare în domeniul educaţiei, tineretului, culturii şi sportului, cum ar fi Cadrul strategic educaţie şi formare profesională post-2020 sau noua strategie a UE pentru tineret", a declarat ministrul Ecaterina Andronescu în deschiderea forumului, la invitaţia comisarului european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics, precizează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Ministrul a afirmat că pe durata mandatului, ţara noastră şi-a propus să finalizeze recomandarea Consiliului privind sistemele de educaţie şi îngrijire de înaltă calitate a copilului.

"Suntem cu toţii de acord, şi cercetările o confirmă, că primii ani din viaţa copilului sunt esenţiali pentru formarea şi dezvoltarea capacităţii de învăţare, pentru întreg parcursul vieţii. Învăţarea este un proces incremental. Crearea unei baze solide în primii ani de viaţă este o condiţie prealabilă pentru dezvoltarea competenţelor de nivel superior şi pentru succesul educaţional şi este, în egală măsură, definitorie pentru sănătatea şi bunăstarea copiilor", a adăugat demnitarul român.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu acest prilej, ministrul Educaţiei a subliniat rolul esenţial al profesorilor în consolidarea unui sistem educaţional performant. Astfel, cadrele didactice trebuie să se afle în centrul iniţiativelor care vizează reformele în educaţie, fiind necesară concentrarea eforturilor asupra calităţii formării iniţiale şi continue a profesorilor, precum şi asupra statutului şi atractivităţii acestei profesii, se arată în comunicat.

Ea a adresat mulţumiri Comisiei Europene pentru iniţiativa de a constitui Grupul european de experţi în educaţie şi formare, rezultatele activităţii acestui grup urmând să contribuie în mod substanţial la elaborarea noului cadru de cooperare UE în domeniul educaţiei şi formării.

Dezbaterea privind concluziile activităţii grupului de experţi va fi continuată la reuniunea la nivel înalt, care se va desfăşura la finalul lunii februarie, la Bucureşti.

Forumul privind viitorul învăţării/Forum on the Future of Learning este o platformă de discuţii cu privire la provocările cu care se confruntă Europa şi impactul acestora asupra sistemelor de educaţie şi formare. Principalele tematici de reflecţie la ediţia din acest an au vizat schimbările demografice, incluziunea şi cetăţenia, evoluţiile tehnologice şi viitorul muncii, digitalizarea, aspectele climatice, precum şi investiţiile, reformele şi guvernanţa în educaţie. La eveniment au participat actori din sectorul educaţiei şi decidenţi politici, dezbaterile având la bază constatările Grupului independent de experţi în domeniul educaţiei şi formării, constituit de Comisia Europeană în 2018, menţionează sursa citată.