Despre fostul șef de la Interne, mulți subordonați își amintesc faptul că a făcut scandal când Sorin Ovidiu Vîntu a fost dat în consemn la frontieră. Ca ministru, a fost implicat mai mult politic. A făcut și ceva bun: ar fi anulat niște ordine absurde
Constantin Dudu Ionescu are 58 de ani și a refuzat, din poziția pe care o are la Cotroceni, de consilier al președintelui Klaus Iohannis, să vorbească despre perioada în care a condus Ministerul de Interne, pe motiv că „s-ar putea interpreta greșit unele remarci”.
Constantin Dudu Ionescu a fost ministru de Interne în guvernarea CDR, din partea PNȚCD, între 21 ianuarie 1999 - 28 decembrie 2000. S-a remarcat, cu un an înainte de a ajunge la Interne, prin propunerea unei amnistii generale legate de crimele săvârșite în 1989. În aprilie 1998, Ionescu a declarat ca va propune un proiect de lege privind amnistierea unor fapte care s-au petrecut în timpul Revoluției, referindu-se la faptele „care nu au caracter penal”. Era vorba despre acțiunile întreprinse de generali de armată cu funcții importante de conducere, precum și de militari care au participat la represiunea îndreptată împotriva manifestanților de pe străzile Timișoarei, în 17 decembrie, precum și la înăbușirea revoltelor de stradă de la București, Sibiu, Brașov și alte localități ale țării, începând cu 21 decembrie 1989. Dudu Ionescu a precizat: „Proiectul de lege nu se va referi doar la ofițeri, ci și la alte persoane, și va avea în vedere fapte care nu au caracter penal”. Demersul lui Dudu Ionescu nu a avut succes, iar societatea civilă a condamnat această propunere.
Colonelul Dumitru Strava, fostul director al Poliției economico- financiare din IGPR (din anul 2000), cel care a instrumentat dosarul FNI, declara că, după ce l-a dat în consemn la frontieră pe Sorin Ovidiu Vîntu, a fost muștruluit de ministrul Internelor, Constantin Dudu Ionescu.
„Constantin Dudu Ionescu mi-a strigat atunci: «Cine ți-a ordonat să-l dai în consemn la frontieră?» Nu mi-a ordonat nimeni, m-a obligat legea! Legea spune: este vinovat, să vină să răspundă! (…) Am fost bălăcărit de ministrul ăla, așa cum în viața mea de polițist, de 40 de ani, nu am fost bălăcărit de nimeni... Colonelul Strava a detaliat intervenția ministrului întrun interviu dat pentru „Evenimentul zilei”.
În același interviu, el a mai precizat că Dudu Ionescu l-ar fi avertizat pe Camenco Petrovici, fostul director CEC, că va fi reținut.
Pe vremea în care i-a condus pe polițiști, Constantin Dudu Ionescu a reclamat la Poliție că i-a fost spartă locuința din centrul Capitalei. A fost alertă în tot Bucureștiul, pentru că a fost singura și ultima dată când unui ministru i-a fost „călcată” casa de infractori.
Bucurenciu, la ministrul Ionescu
O altă acuzație la adresa lui Dudu Ionescu a fost făcută de fostul șef al Poliției Capitalei, regretatul general Mircea Bot. El a afirmat, într-o conferință de presă, că „interesele fostei conduceri a Ministerului de Interne au coincis, la un moment dat, cu cele ale lui Mihai Bucurenciu”, urmărit internațional în afacerea „Portbagajul”. Potrivit generalului Bot, fost șef al Inspectoratului General al Poliției Transporturi, Bucurenciu a mers în audiență la fostul ministru de Interne Dudu Ionescu și, după această întâlnire, acesta ar fi declarat unor apropiați: „L-am aranjat pe Bot, am spus că banii sunt la el”. După această întrevedere, generalul Mircea Bot a fost schimbat din funcția de șef al Poliției Capitalei. El a oferit presei o înregistrare potrivit căreia infractorii au vrut să-l înlăture.
FOTO: Constantin Dudu Ionescu a „relaxat” atmosfera de la Interne, anulând unele ordine incomode, spun polițiștii FOTO: EVZ
Actele de la Interne ale ministrului Dudu Ionescu
Potrivit Ministerului de Interne, în perioada când Constantin Dudu Ionescu a fost la conducere, România a fost printre primele țări care au răspuns la apelul O.N.U. de a trimite ofițeri de poliție în Kosovo. Astfel, la 10 august 1999, primul contingent de polițiști ajunge în Kosovo, unde sunt cazați la populație și îndeplinesc atribuții de investigatori, alături de cei din forțele aliate. Apreciați pentru activitatea desfășurată, numărul lor a crescut în anii următori, majoritatea fiind decorați de O.N.U. cu Medalia de Bronz „În Serviciul Păcii“. El a înființat Serviciul Independent de Analiză, Planificare și Strategie, Direcția Management Resurse Umane, Direcția de Relații Publice și a instituit funcția de „purtător de cuvânt“. Sub conducerea sa au fost elaborate proiectul Legii Statutului Polițistului și „Ghidul carierei ofițerilor și subofițerilor din Ministerul de Interne“.
FOTO: Constantin Dudu Ionescu, la prima reuniune a foștilor miniștrii de interne, din acest an FOTO: EVZ