Primăriile ar trebui să aloce, începând cu anul acesta, 3% din buget spitalelor din subordine, cere ministrul sănătăţii.
Multe autorităţi locale vor avea un mare avantaj în gestionarea spitalelor, întrucât, de anul acesta, 60% din totalul contribuţiilor la asigurări va rămâne în judeţul respectiv.
"Solicit autorităţilor locale ca, acum, la început de an, când sunt aprobate şi repartizate bugetele locale, să aloce cel puţin 3% din fonduri pentru unităţile sanitare preluate. Descentralizarea înseamnă nu numai fonduri de la Bucureşti, ci şi fonduri de la nivel local", a declarat ministrul sănătăţii, Cseke Attila.
Dacă în Bucureşti municipalitatea a alocat încă de anul trecut 4% din buget celor 21 de spitale din subordine, în ţară situaţia este încă neclară.
"Noi lucrăm la buget la ora actuală, este prematur să spunem dacă acest 3% este prea mult sau prea puţin. Noi oricum gestionăm două spitale mari pe care le-am preluat cu probleme, vom face o analiză şi vom vedea în ce măsură se poate ţine cont de propunerea făcută de ministrul sănătăţii", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Pe de altă parte, spitalele din Bucureşti ar putea primi un procent mai mare decât cel recomandat.
"Municipalitatea a alocat şi anul trecut 4% din buget pentru spitalele din subordine. Pentru acest an, nu ştiu cât va fi bugetul pentru spitale, eu vreau să fie mai mult de 4%. Autorităţile trebuie să aloce bani spitalelor, pentru că locuitorii acelui oraş îl vor asocia cu autoritatea publică locală", a declarat Marius Savu, şeful Administraţiei Spitalelor din Bucureşti.
Cheltuielile de personal prea mari rămân nedecontate
O altă măsură anunţată de ministrul sănătăţii spune că asigurările de sănătate nu vor mai deconta cheltuieli de personal care depăşesc 70% din bugetul total.
"Pe noi (n.r. - spitalele din Bucureşti) nu ne afectează, oricum media salariilor este de 50%-60%. Există însă spitale cu peste 90% cheltuieli de personal. Te întrebi în astfel de situaţii ce faci în spitalul acela", comentează şeful Administraţiei Spitalelor din Bucureşti. (A contribuit Maria Craus)
"E prematur să spunem dacă acest 3% e mult sau puţin. Gestionăm două spitale mari pe care le-am preluat cu probleme.", SEBASTIAN BURAGA, purtător de cuvânt, Primăria Iaşi