Pe ultima sută de metri, autorităţile încalcă prevederile legale şi îi obligă pe candidaţi să îşi ia concediu de odihnă pentru prima zi de concurs.
Dascălii au primit înştiinţarea din partea inspectoratelor şcolare. Aceştia au fost obligaţi să înregistreze cererile de concediu în ziua de marţi, pentru ziua de miercuri, iar directorii adjuncţi au depus cererile doar la nivelul unităţii de învăţământ.
Decizia inspectoratelor încalcă astfel drepturile dascălilor, dar şi prevederile exprese din lege.
Astfel, în baza prevederilor art. 267, 270 şi art. 304 alin. (13) din Legea educaţiei naţionale 1/2011, profesorii beneficiază de concedii de odihnă cu o durată de 62 de zile lucrătoare, doar în perioada vacanţelor şcolare. De asemenea, programarea concediilor de odihnă se face în primele două luni ale anului şcolar ori universitar de către consiliul de administraţie (conform art. 2 din Anexa Ordinului de Ministru pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ). Prevederile din lege referitoare la concediul de odihnă al profesorilor sunt limitative. Acestea accentuează că dascălii beneficiază de concediu de odhină strict în perioada vacanţelor şcolare.
Informaţia a fost confirmată de Florentina Gaşpar, director al Colegiului Naţional ,,Iuliu Maniu”, din Bucureşti. ,,Directorii și profesorii care vor participă la concurs sunt obligați să-și facă cerere de concediu pentru ziua participării, deși au dreptul acesta doar în perioadă vacanţelor!”
Organizarea concursurilor de directori în timpul anului şcolar a produs valuri puternice în învăţământ. Încă de la primele anunţuri, actorii educaţionali au anunţat că această procedură este periculoasă pentru toţi cei implicaţi în sistem.