Potrivit Ordinului de Ministru 5090/2019, publicat în Monitorul Oficial, liceele cu zero promovabilitate la Bacalaureat în sesiunile 2019 nu vor mai putea trimite anul acesta propuneri pentru cifra de școlarizare aferentă clasei a IX-a.

Dacă în anii trecuți s-au luat doar punctual decizii de genul acesta în ccea ce privește școlile în care niciun copil nu trecea Bacalaureatul, cum a fost cazul liceului cu specific agricol de la Orțișoara (Timiș), acum este pentru prima  când performanța de la examenul național este legată de înființarea claselor de liceu.

„Propunerile privind cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a cu frecvenţă zi învăţământ liceal, pe nivelul/filiera/profilul/specializarea /calificarea profesională/programul de studii, pentru care s-a obţinut prin ordin de ministru autorizarea de funcţionare provizorie/acreditarea, se vor face numai de către unităţile de învăţământ în care, în sesiunea iunie-iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puţin un absolvent”, se arată în noua metodologie pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare în învăţământul preuniversitar de stat în anul școlar viitor, 2020-2021, conform Edupedu.

Te-ar putea interesa și: