Ministerul Afacerilor Europene, fără titular. Victor Negrescu a părăsit Guvernul fără nicio explicație

Săptâmâna trecută s-a încheiat cu o plecare-fulger din Guvernul Dăncilă. Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, și-a dat vineri demisia, după o ședință tensionată, spre stupefacția tuturor.

Informația a apărut abia sâmbătă în presă, „pe surse”, fără prea multe explicații, nici din partea ministrului, nici din partea Guvernului, nici din partea PSD.

Dă explicații la partid

„Președinția la Consiliul Uniunii Europene este a României, a tuturor românilor, nu a unui ministru delegat”, a transmis Negrescu, fără să explice motivele pentru care a recurs la acest gest. A spus că va da explicații la Guvern și în PSD. S-au vehiculat mai multe motive, printre care și lipsa de susținere în ceea ce privește pregătirea și exercitarea Președinției României la Consiliul UE.

 

Biroul gol e pregătit

Ministrul demisionar a scris, ieri, într-o postare pe Facebook, că a fost atacat „cu agresivitate în presă” și că rămâne de văzut dacă această atitudine a celor care au reacționat „este normală și o reală dovadă de colegialitate și susținere”. Negrescu susține că, înainte să se afle de demisie, era apreciat pentru activitatea sa în fruntea ministerului. El a făcut probabil referire la Eugen Teodorovici. Tânărul ministru a transmis că își dorește continuitate în munca pe care a depus-o și că vineri, când a părăsit biroul, a lăsat totul pregătit pentru următoarea săptămână.

 

Tot PSD-ul se roagă

Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a transmis că l-a rugat pe Negrescu să se răzgândească, să depășească orgoliile personale și să revină în Guvern. Ştefănescu susține că ministrul demisionar își va relua atribuțiile. „A spus că a fost o decizie de moment, pe fondul stresului. Va reveni asupra acesteia şi îi va informa pe preşedintele partidului şi pe premier”, a declarat social-democratul. De altfel, nu doar Ștefănescu a intervenit. Potrivit unor surse politice ale EvZ, chiar și Liviu Dragnea încearcă să-l convingă să revină în Guvern. Aceleași surse susțin că lui Negrescu i s-a cerut să dea afară oameni din minister pentru restructurări, dar el nu a fost de acord și a preferat să plece.

 

L-au enervat însoțitorii de zbor

Miniștrii Rovana Pumb și Eugen Teodorovici (foto) au fost primii care au confirmat demisia lui Negrescu. Surse guvernamentale au declarat, ieri, pentru Evenimentul zilei, că demisia ministrului a venit după ce a discutat cu cei doi despre călătoriile din această săptămână, la Bruxelles și Strasbourg, la care nu ar fi putut să se pună de acord. „A fost o discuție între colegi. După ședința de Guvern, au discutat pe tema cine merge la Bruxelles. Premierul îi spusese că merge el, dar probabil a avut și supărări personale și și-a dat demisia”, susțin sursele. În timp ce Plumb a spus că la baza demisiei lui Negrescu se află „ceva de natură personală”, Teodorovici a declarat că vizita la Bruxelles l-a supărat pe Negrescu. El a dat de înțeles că ministrul delegat s-ar fi simțit ofensat că ministrul Finanțelor sau cel al Fondurilor Europene ar fi urmat să-l însoțească la Strasbourg. „Se pare că nu ştie ce înseamnă în echipă, nu ştie să lucreze în echipă”, a declarat Teodorovici, afirmație care l-a supărat și mai rău pe Negrescu.

Surse apropiate demisionarului au declarat, ieri, pentru Evenimentul zilei, că plecarea acestuia din Guvern nu a fost premeditată și că ceea ce s-a întâmplat la ședință l-a făcut să ia această decizie. Aceleași surse susțin că ministrul ar fi fost nemulțumit de schimbările de la nivel de Guvern, deoarece el trebuie să-i coordoneze pe toți, dar se tot schimbă oamenii. Mai mult decât atât, se pare că ministrul s-a pregătit, a luat chiar și bilete de avion pentru când oficialii români se vor întâlni cu omologii lor din celelalte state europene, dar acestea trebuie schimbate odată cu oamenii. „În alte țări sunt aceeași miniștri pregătiți timp de cel puțin doi ani, la noi preiau responsabilitățile după o lunădouă”. Și Negrescu, în postarea sa de pe Facebook, atenționează că schimbările din parcursul preluării președinției Consiliului pot afecta România. „Totul este deja gata în măsura în care nu se doresc schimbări majore față de planurile aprobate de Guvernul României sau de Consiliul interministerial privind Președinția Consiliului UE prezidat de Primul ministru”, a scris ministrul demisionar.

 

Demisie emoțională sau rațională?

Florin Roman, deputat PNL de Alba-Iulia și apropiat de Negrescu pe vremea USL, a declarat, ieri, pentru Evenimentul zilei, că demisia ministrului reprezintă o pierdere, dar și o pată neagră pentru România. „A fost un om de import la Alba-Iulia, dar s-a implicat. E un băiat harnic, cu școală, dar cam orgolios. Lupta de partid l-a mâncat și nu cred că a avut sprijin politic. Pentru noi, ca țară, e un dezastru să pierzi ministrul delegat pentru Afaceri Europene în prag de preluare a președinției Consiliului UE. E ca și cum te pregătești de nuntă și îți pleacă mireasa. Nu cred că a demisionat pe un fond emoțional, ci rațional”, a declarat liberalul.

 

Ambiții mari

Victor Negrescu provine dintr-o familie de diplomați și este considerat un politician „școlit” din noua generație. A făcut carieră în PSD . A renunțat, în ianuarie, la un post călduț în Parlamentul European și a acceptat misiunea de pregătire a României pentru preluarea președinției Consiliul UE. Este de notorietate faptul că și-a dorit mai mult, chiar portofoliul Ministerului de Externe.