Ministerul Muncii, reacție de ULTIMĂ ORĂ în SCANDALUL fișei medicale postate de Vâlcov! A fost demarată o ANCHETĂ

Ministerul Muncii a avut o reacție oficială în cazul dezvăluirilor lui Darius Vâlcov, care a prezentat fișa medicală a protestatarului #rezist, Sandu Matei, din care reiese că acesta suferă de afecțiuni psihice.

Legea interzice divulgarea informaţiilor medicale fără acordul pacientului.

Într-un răspuns formulat pentru Inpolitics.ro, Cristian Vasilcoiu, purtătorul de cuvânt al ministerului Muncii, precizează că s-a demarat o verificare în acest caz și s-a constat că documentul distribuit de Darius Vâlcov pe Facebook  este „o decizie de încadrare în grad de invaliditate a unei persoane, în vederea emiterii deciziei de pensionare, adică de un act administrativ”. 

„Corpul de control al Ministrului Muncii și Justiției Sociale a demarat azi o verificare vis-a-vis de informațiile apărute în spațiul public cu privire la o persoană beneficiară de pensie de invaliditate. Din primele cercetări s-a constatat că, pe un cont de socializare, a apărut o decizie de încadrare în grad de invaliditate a unei persoane, în vederea emiterii deciziei de pensionare, adică de un act administrativ. Deci nu avem de-a face cu un certificat medical, de fișe BP2, FIAM sau alte documente medicale de confirmare a unui diagnostic”, susține Cristian Vasilcoiu.

Acest act administrativ datează din 2006 și avea valabilitate un an, astfel că el nu mai produce niciun fel de efecte juridice. De asemenea, actul a mai fost prezentat în presă, în decembrie 2017, mai precizează purtătorul de cuvânt al ministerul Muncii. 

„Având în vedere afirmațiile domnului în cauză, pe o rețea de socializare, pe care noi le tratăm că fiind adevărate, că în perioada 2006 a avut un eveniment în familie cauzat de pierderea soției și a trebuit să fie “tată și mamă” pentru doi copii minori, respectiv de 2 și 8 ani, dar că în prezent boala nu mai este de actualitate, Corpul de Control urmează să verifice și alte aspecte. Respectiv, dacă la vremea aceea a fost sesizată Direcția de Protecție a copilului și în ce mod au reacționat autoritățile pentru protejarea minorilor, dată fiind situația tatălui întreținător (sigur, asta nu poate avea acum nicio repercusiune în sarcina domnului în cauza) și de ce beneficiază în continuare de pensie de invaliditate gradul 3 dacă diagnosticul s-a modificat și are capacitate de muncă deplină, așa cum susține. Mai multe amănunte vă pot oferi după ce se finalizează ancheta demarată din punct de vedere administrativ” se mai arată în răspunsul ministerului, pentru Inpolitics.ro.

Un NUME GREU din PSD publică un nou DOCUMENT EXPLOZIV. Un LIDER este diagnosticat cu TULBURARE de PERSONALITATE. Știre de ULTIMĂ ORĂ