Editura Evenimentul si Capital

MINI - RECENSĂMÂNT INSTANT. Cum vrea Ioan Rus să-i numere pe români: "Mă, Popescu Vasile există?"

d9ea1c9865489bc80043dc0405d01940
Autor: | | 251 Comentarii | 3124 Vizualizari

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat că actualizarea listelor electorale va presupune un "mini-recensământ", care va fi făcut de autorităţile locale până în 24 august, prin vizite foarte scurte, de "trei secunde", la domiciliul românilor.

###Rus consideră că termenul de 24 august pentru realizarea acestui mini-referendum este unul fezabil pentru verificarea concordanţei dintre datele de pe liste şi situaţia reală. "Mi se pare fezabil, pentru că autorităţile publice locale au suficiente resurse şi le vom sprijini şi noi, dacă este cazul, cu instituţiile descentralizate ale statului, astfel încât să reuşim acest lucru, să verificăm dacă sunt morţi care figurează pe listele de vot şi nu au fost radiaţi, dacă există comunicări de la justiţie cu cetăţeni care au drepturile civile suspendate şi se menţin totuşi pe listă, dacă sunt bolnavi care medical sunt scoşi de pe liste şi totuşi există şi alte situaţii care eventual în acest moment nu ne dăm seama care sunt", a afirmat Rus, într-un interviu acordat RFI . Întrebat pe ce bază şi în ce mod va fi realizat, concret, mini-recensământul, ministrul de Interne a precizat că Guvernul ar urma să emită, la începutul săptămânii viitoare, un act normativ prin care să împuternicească primăriile pentru activitatea de verificare a datelor în teren: "O facem direct pe secţiile de vot. Fiecare secţie de votare are o mie şi ceva de persoane. Acolo sunt listele. Nu verificăm altceva decât concordanţa între componenţa nominală a listei şi existenţa persoanei fizice. Şi va trebui să meargă... Va trebui luni sau marţi o Hotărâre de Guvern, prin care împuternicim instituţiile descentralizate, primarii, mă rog, cine vom stabili, să facă acest lucru, da. Numai că la recensământ sunt o sută de formulare, că acolo e recensământul populaţiei şi locuinţelor. O discuţie de acest fel acolo durează o jumătate de oră, aici durează trei secunde". Întrebat ce se va întâmpla în cazul celor care nu vor fi găsiţi acasă la acest demers, ministrul a spus că, în mediul rural, se va merge pe soluţia întrebării vecinului şi a admis că, la oraşe, va fi "mai complicat". "La nivelul comunităţilor rurale, de exemplu, întrebi vecinul: "Mă, Popescu Vasile există?". "Există de-adevăratelea". Acolo, dacă merg primarul şi câţiva locuitori de nădejde ai satului, rezolvă asta în trei zile, în fiecare sat. La oraş va fi mai complicat. O să vedem. Am cerut tuturor primăriilor, prefecţilor, până marţi să ne dea şi sugestii şi eventuale probleme care ei anticipează că pot apărea, astfel încât să le putem rezolva", a spus Rus.

ULTIMA ORA! Iubita lui Liviu Dragnea, spitalizata! In ce stare se afla Irina si cati bani cheltuie seful PSD

Pagina 1 din 1
Tag-uri: referendum, Ioan Rus



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Referendum pentru demiterea preşedintelui 2012

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”