Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat miercuri, la Bruxelles, ca ideea unui tratat simplificat care sa poata inlocui Constitutia europeana "progreseaza" si ca aceasta este "singura solutie posibila" pentru iesirea din impasul institutional in care se afla Uniunea Europeana (UE), informeaza AFP.
In prima sa vizita la Bruxelles dupa castigarea alegerilor din Franta, Sarkozy a subliniat ca „prioritatea” UE este ca viitorul Consiliu European din iunie sa fie „un succes, si acesta va fi un succes daca cei 27 vor fi de acord cu un tratat simplificat, cu mai putine articole”.
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a mentionat, la randul sau, ca summitul din iunie ar putea sa rezolve problema institutionala pentru ca in randul liderilor UE incepe sa se formeze un „consens” pe baza ideii lui Sarkozy.
„Poate ca in timpul presedintiei portugheze, din a doua jumatate a anului, vom putea avea un nou tratat, care ar fi apoi ratificat de diferite state membre”, a apreciat Barroso. Cei doi inalti oficiali au discutat la Bruxelles si teme mai putin placute, in care Sarkozy are pozitii ce contravin liniei Comisiei.
Liderul de la Paris a exclus posibilitatea renuntarii la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, solicitata de anumite grupuri europarlamentare, dar si de peste un milion de cetateni UE care au semnat o petitie in acest sens. Tot la puncte de divergenta, Sarkozy a repetat in timpul convorbirilor cu Barroso opozitia sa fata de aderarea Turciei la UE.