Editura Evenimentul si Capital

Mineriada ortacilor Gabrielei Firea continuă dezastrul de la Spitalul Colentina | CAMPANIA MEDICUL DE GARDĂ

Autor: | | 1 Comentarii | 3523 Vizualizari

Medicii dermatologi își vor consulta pacienții la grămadă. Silvi Ifrim, managerul interimar al Spitalului Colentina, susținută de prof.dr. Sorin Țiplica, îi forțează să lucreze câte doi în cabinet, încălcând orice reglementare legală și profesională în domeniu, și înghesuie paturi unul peste altul ca să aibă ce să numere.

Silvi Ifrim, managerul interimar de la Spitalul Colentina, continuă să se răzbune pe medicii care nu i se închină. EVZ a relatat anterior că Ifrim, care mai are două luni de stat la șefia Colentinei, a făcut o obsesie față de Clinica de Dermatovenerologie, cu cele două secții ale sale.

A vrut să închidă secția Ieri dimineață, Silvi Ifrim a chemat-o în biroul ei pe prof.dr. Olga Simionescu, șeful Secției Dermatovenerologie I, ca să-i comunice că-i închide secția și s-o pună să-și concedieze medicii din subordine. Fapta, în sine, contravine atribuțiilor legale pe care le are un manager interimar, al cărui scop principal este buna funcționare a spitalului și nu reorganizarea acestuia.

Cu atât mai mult, cu cât în Autorizația de Funcționare a Colentinei, structura celor două secții, aprobată de Ministerul Sănătății (Facsimil), arată exact că acestea nu au câte 25 de paturi în același loc, unele dintre ele fiind în saloanele pe care Dermatologia le deține în Pavilionul I al spitalului.

La prânz, după ce Evenimentul zilei a solicitat, oficial, un punct de vedere din partea Primăriei Capitalei (pe care nu l-am primit până la închiderea ediției), Silvi Ifrim a dat-o la întors: nu mai închide Secția Dermatologie I și nici nu mai dă medicii afară. Dar vrea paturi!

Bolnavii vor sta cot în cot

Drept urmare, s-a apucat să le înghesuie, în cabinete și pe holuri, pentru că vrea musai să le poată număra unul lângă altul. În zadar s-au străduit dermatologii să-i explice lui Silvi Ifrim că Dermatologia funcționează 90% în ambulatoriu, că așa prevăd ghidurile medicale în vigoare sau că internările cazurilor grave nu se fac pe aceste secții, ci la medicină internă.

„Dermatologul nu resuscitează”

„Pacientul grav este internat la medicină internă sau la terapie intensivă, pentru că, dacă Doamne ferește”, face infarct, nu dermatologul îl reuscitează! Nu ține de specialitatea noastră! Dacă are afecțiuni cardiologice, nu noi ne ocupăm de ele!

Dermatologul face parte din echipa de medici care supraveghează un bolnav în stare gravă și poate fi chemat de acasă dacă apare noaptea vreun caz”, ne-au explicat, cu ceva timp în urmă, medicii de la Colentina. Asta, însă, n-a oprit-o pe răzbunătoarea Silvi Ifrim sau pe susținătorul ei prof. dr. Sorin Țiplica, care e șef la Dermatologie II.

Acesta este tare nemulțumit pentru că, deși a reușit să-i creeze soției sale, chiar în secția pe care o conduce, un compartiment de pediatrie, n-a putut s-o facă și șefă cu acte în regulă.

E strigator la cer! Ce pret va avea in Romania Samsung Galaxy S10

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 11:32 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA