Mineriada Generalilor pentru ca Mareșalul Klaus Iohannis să cîștige cu un scor de Nicolae Ceaușescu

Mineriada Generalilor pentru ca Mareșalul Klaus Iohannis să cîștige cu un scor de Nicolae Ceaușescu

În postdecembrism, prezidențialele s-au deosebit prin existența unei atmosfere aparte. Întrecere între oameni și nu între partide, prezidențiabilele stîrnesc mult mai mult interes, ba chiar și mult mai multă patimă, decît locale sau parlamentarele.

Pentru democrația dintr-o țară ca România, aflată în primii ani de exercițiu al acestui regim, vechi de peste un secol, prezidențialele, mai ales în faza primului tur, sînt un necesar prilej de apropiere de politică și a celor de regulă indiferenți față de acest domeniu.

Confruntările publice dintre candidați, dezbaterile despre funcția de președinte, dezvăluirile din presă despre toți candidații, ivirea pe scena publică a politicii a unor nume noi sau a unor nume pînă atunci ținute în plan secund, fac din prezidențiale un moment de maximă tensiune publică. Apropierea primului tur sporește ațîțarea.

La cîteva zile de la primul tur, atmosfera publică pregătește Marele Eveniment. Mai sînt doar două zile pînă la primul tur. Un ziarist străin, venit pe meleagurile noastre pentru a scrie despre acest Mare eveniment în viața unei țări democratice, ar rămîne descumpănit. Nimic din atmosfera întîlnită de el la cîteva zile pînă la primul tur în orice țară din lume, inclusiv în Afganistan sau în Caraibe, nu se deosebește atmosfera de la noi. Mulți români se întreabă dacă se mai ține primul tur. Absența unei atmosfere de campanie electorală, dar mai ales a unei atmosfere care să anunțe primul tur e o constatare a întregii prese.

Ne puteți urmări și pe Google News

Despre absența atmosferei de campanie am mai scris. Am avertizat că această realitate premieră în postdecembrism e o crimă împotriva democrației.

Spre deosebire de alți confrați, eu însă am încercat și încerc să caut și cauza acestei aberații.

Cînd vine vorba de explicarea absenței, multă lume invocă absența confruntărilor între candidați.

Timid, deoarece prezidențialele din 2019 se definesc prin apariția unui Cartel de Presă pus în slujba unui singur candidat, Klaus Iohannis, Presa explică absența confruntărilor prin refuzul președintelui în exercițiu de a se angaja în confruntări cu alți candidați. Numai că refuzul lui Klaus Iohannis, ca și evitarea oricărui contact cu spații nesecurizate, pentru a evita neprevăzutul, pot fi condamnate doar moral. Din punct de vedere constituțional ele sînt corecte. Fiecare candidat are dreptul la o strategie proprie. Dacă un candidat consideră că implicarea în bătălia electorală i-ar micșora șansele de a intra în turul al doilea, are dreptul să nu facă nimic. E firesc așadar ca Klaus Iohannis să se manifeste cît mai puțin în bătălia electorală.

Nefiresc, criminal din punct de vedere democratic e altceva.

Că absența atmosferei nu e urmarea unor strategii electorale ale candidaților și cu atît mai puțin a depărtării românilor de politică.

Absența atmosferei e rezultatul unei ample Operațiuni puse la cale de instituțiile de forță în favoarea unuia dintre candidați – Președintele în exercițiu.

Prin această Operațiune lui Klaus Iohannis i s-au creat condițiile de a se păstra în ipostaza de portret cu natură moartă pe peretele Campaniei electorale. Klaus Iohannis e o persoană lipsită de orice har politic sau, mai precis, de notele de har politic cerute de lumea de azi. Lumea de azi – așa cum se vede în toate țările cu democrații consolidate, ba chiar și în țări dictatoriale – Rusia, Turcia – cere politicianului un permanent contact public cu Poporul. Internetul, rețelele sociale, telefonul mobil pe post de aparat foto au impus politicianul – om ca toți oamenii, aflat în mijlocul Poporului, dînd seamă Poporului de tot ceea ce face.

Politicianul lumii de azi stă la sfat, dacă nu chiar la taclale cu Poporul, iese în public fără cravată, dar mai ales consideră, prin prestația sa normală, că e un simplu funcționar în serviciul public. S-a dus demult tipul politicianului solemn și țeapăn ca o statuie ecvestră, închis în palat, refuzînd contactul cu Plebea, pe care o disprețuiește, ținut de Garda Pretoriană departe de Popor.

Din nenorocire pentru România, un astfel de politician, amintind de un dinozaur rămas într-o lume a agilității, e Klaus Iohannis. Într-o altă țară, el ar fi dispărut de mult de pe scena politică. Spun, din nefericire, deoarece pentru păstrarea lui pe scena politică și nu oricum, ci în postura de președinte al României, instituțiile de forță au călcat în picioare Constituția, Democrația, statul de drept.

Într-un cuvînt au desfășurat o nouă Mineriadă.

În 2014, Sistemul trecut de partea lui Klaus Iohannis a creat prin diversiuni, prin abuzuri, prin folosirea ilegală a Binomului SRI-DNA condițiile pentru ca Klaus Iohannis să cîștige alegerile fără a se implica o clipă în bătălia electorală. Dacă s-ar fi implicat, dacă ar fi fost tratat la fel ca toți ceilalți candidați nu numai că n-ar fi cîștigat scrutinul, dar n-ar fi intrat nici în turul al doilea.

La alegerile din 2019 toată lumea era convinsă că această manevră nu se va putea repeta.

După cinci ani de mandat în care a deșertificat funcția de președinte, Klaus Iohannis părea că nu va mai putea fi din nou portretul cu natură moartă din 2014, prapurele plimbat prin București doar pentru a fi văzut. Generalii din instituțiile de forță, constituiți în Camarila cu epoleți de la Cotroceni, s-au trezit în fața unei misiuni dificile:

De a-l face din nou cîștigător pe Klaus Iohannis în condițiile în care ieșirea în public, dar mai ales abordarea fără menajamente a președintelui nu mai putea fi evitată.

Situația a devenit dramatică în clipa în care instituțiilor de forță, conduse de SRI și SIE, li s-a spus de către Klaus Iohannis alte două condiții în care vrea să obțină un al doilea mandat:

1 Să se consume cît mai puțin în campanie.

2 Să obțină un scor de Nicolae Ceaușescu. Aceste două condiții, impuse de Klaus Iohannis, au pus instituțiile de forță în stare de alarmă. Klaus Iohannis a fost în postdecembrism președintele cel mai pe placul generalilor. În schimbul îndeplinirii unor hachițe, generalii au făcut ce-au vrut în mandatul său. Au condus practic țara, dar mai ales s-au îmbogățit. Prin urmare, obținerea de către Klaus Iohannis a unui al doilea mandat și nu oricum – ci fără să facă nimic și la un scor de Nicolae Ceaușescu – au obligat instituțiile de forță să renunțe la operațiunile subtile, menite a păstra aparențele de corectitudine a campaniei și a acționa cu brutalitate, sfidînd fățiș Constituția. În perioada de campanie pentru primul tur, instituțiile de forță, în frunte cu SRI și SIE, au regizat diversiuni incredibile, multe dintre ele sfidătoare, pentru c-au fost făcute la vedere, folosind bocancii și nu inteligența. Impresia de pus cu mîna dinadins, pentru că așa vor mușchii noștri a fost evidentă. Aceste diversiuni – pe care nu trebuie să le mai trec în revistă, au vizat:

  1. a) Crearea condițiilor ca președintele Klaus Iohannis să nu fie obligat să se implice în campanie. Orice implicare ar fi dezvăluit lipsa de har politic în lumea de azi, înțepenirea în postura de Monarh, dar mai ales ar fi reamintit că timp de cinci ani Klaus Iohannis n-a făcut nimic altceva decît să consume privilegiile de lux ale funcției de președitne. Urmare a acestor diversiuni – căderea Guvernului Dăncilă și trecerea prin Parlament a Guvernului minoritar Ludovic Orban, afacerii filmulețul de la Colectiv și mai nou dramatizării situației lăsate de Guvernul PSD – campania electorală a fost împinsă în plan secund pentru a lăsa locul unor evenimente fără nici o legătură cu prezidențialele.

O asemenea deturnare n-ar fi fost posibilă dacă sub autoritatea generalilor nu s-ar fi constituit un Cartel de presă care s-a străduit din răsputeri să se ocupe de orice altceva decît de campanie.

  1. b) Blocarea accesului în turul al doilea a candidaților în stare să-i dea bătăi de cap lui Klaus Iohannis.

Principala țintă a acestei comenzi îndeplinite de sistem a fost Dan Barna.

Am urmărit ca ziarist toate prezidențialele postdecembriste. N-am întîlnit pînă la prezidențialele din 2019 o concentrare atît de vizibilă, atît de primitivă, de sfidătoare a diversiunilor puse la cale de instituțiile de forță pe lichidarea unui candidat. Inutil să trec în revistă toate diversiunile prin care s-a urmărit scoaterea din joc a lui Dan Barna. Țin însă neapărat să precizez că Operațiunea Lichidarea lui Dan Barna a vizat nu numai scoatarea candidatului USR din turul al doilea, dar și deplasarea voturilor de Dreapta de la Dan Barna la Klaus Iohannis. Asta atît pentru a nu-i da bătăi de cap lui Klaus Iohannis, în turul al doilea, dar și pentru a-i asigura un scor de Nicolae Ceaușescu.

Mulți limitează Operațiunea Sugrumarea lui Dan Barna doar la afacerea Rise Project.

În realitate au fost mult mai multe diversiuni:

De la campania sălbatică dusă de Cartelul de Presă împotriva candidatului USR pînă la apariția sondajelor prin care Dan Barna e arătat ca perdant.

Un alt candidat luat în vizor a fost Mircea Diaconu. Împotriva lui s-a pus la cale Diversiunea Spargerea Pro România. Dacă ne gîndim că responsabilul de această spargere e Mihai Tudose, ne vom da seama cine s-a implicat pînă la bocanci în operațiune.

Posibilii concurenți nedoriți de Klaus Iohannis au fost lucrați prin abaterea atenției publice de la campania electorală. Vocile lor, dar și a celorlalți candidați – nu s-au mai auzit în hărmălaia creată zilnic de Diversiuni.

E posibil ca o tresărire de revoltă a Societății românești să dea peste cap calculele generalilor.

O iau în seamă, deși nu cred în ea. Indiferent însă de ce se va întîmpla la primul tur un lucru e limpede:

Pagubele produse democrației de angajarea anticonstituțională a instituțiilor de forță în favoarea lui Klaus Iohannis sînt uriașe.

Pînă acolo încît putem vorbi de o Mineriadă a Generalilor în favoarea lui Klaus Iohannis.