Însă mina din Spania nu seamănă cu cea de la Roşia Montană, situaţie ce lasă drumul deschis pentru o eventuală înscriere a sitului de la Alburnus Maior pe lista UNESCO. “Las Medulas sunt singurele mine romane clasate pe lista UNESCO. Dar este vorba de două tehnologii de extragere a aurului total diferite, plecând de la tipul de depozit geologic, de zăcământ aurifer”, explică Horia Ciugudean, conferenţiar doctor la Facultatea de Istorie şi Patrimoniu de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. În timp ce în Spania depunerile aurifere erau aluvionare, la Roşia Montană existau filoane aurifere în roca solidă a muntelui. “În Las Medulas este vorba despre paiete de aur depuse în straturi aluvionare - pietriş, nisip - care au fost exploatate de romani prin tehnica numită în latină “ruina montium”. Ea presupunea captarea în nişte bazine a unor cantităţi foarte mari de apă şi apoi canalizarea acestei ape spre zona cu zăcământul respectiv, în aşa fel încât apa, prin canale, rupea, eroda şi dărâma depunerea”, explică cercetătorul. Roşia Montană, vârful tehnicii miniere antice Aşadar, galeriile din minele romane din Spania nu sunt galerii săpate de minerii antici pentru a extrage aur, ci pentru a conduce apa spre pereţii care se prăbuşeau sub puterea ei. “Din punctul de vedere al lucrărilor miniere, al tehnicii, Roşia Montană reprezintă vârful tehnologiei miniere antice, pentru că aici a fost vorba de a ataca filoane aflate în rocă dură, vulcanică, şi a le extrage prin săparea unor galerii. Tocmai pentru că la Las Medulas nu a fost atât de mult efort uman investit, a fost practic apa care a făcut munca în mare parte. Tot o chestiune ingenioasă, dar de altă natură. Din acest punct de vedere, ar exista toate argumentele pentru a propune clasarea, pentru că reprezintă altceva”, mai spune Ciugudean. Specialistul e de părere că Roşia Montană este unică în lume. Şi nu numai prin complexitatea tehnicii folosite de romani sau prin dimensiunile impresionante ale galeriilor. Astfel, el mai atrage atenţia că siturile miniere înscrise pe lista UNESCO sunt reprezentative, majoritatea, fie pentru perioada modernă, fie pentru perioada medievală. Însă la Roşia Montană se poate vedea cu ochiul liber o istorie a mineritului de 2.000 de ani, din epoca romană până în cea contemporană. „Cârnicul înglobează în el toată istoria mineritului european, din perioada antică până în epocă modernă. În Cârnic poţi să vezi, într-un singur masiv, toate tehnicile miniere folosite din perioada romană până în secolul XX. Ceea ce este unicat absolut. Aşa ceva nu mai există”, spune Ciugudean. Siturile din lista UNESCO ce au caracter minier: 1. Minele neolitice de silex de la Spiennes, Belgia, au fost înscrise în anul 2000. Minele ocupă peste 100 de hectare şi sunt cele mai vechi mine din Europa. Ele sunt remarcabile şi datorită diversităţii soluţiilor tehnologice folosite pentru extragerea silexului. De asemenea, apropierea lor de o aşezare din perioada neolitică a fost unul dintre motivele includerii lor în patrimoniul mondial. 
Foto: © UNESCO / F. Bandarin 3. Minele de la Rammelsberg şi oraşul istoric Goslar, din Germania (înscrise pe listă în 1992) şi-au avut perioada de glorie între secolele X-XII. Situat lângă minele de la Rammelsberg, oraşul Goslar a avut un loc important în Liga Hanseatică datorită depozitelor bogate de minereu metalic de la Rammelsberg. Centrul istoric al oraşului este foarte bine conservat şi are în jur de 1.500 de case din lemn ce datează din secolele XV-XIX. 
Foto: © UNESCO / Rainer Halama 5. Mina de argint de la Iwami Ginzar, din insulai Honshu, Japonia, se află în mijlocul unei aglomerări de munţi înalţi de 600 de metri, brăzdaţi de văi adânci ale râurilor. Munţii au vestigii arheologice ale minelor şi ale aşezărilor, din perioada secolelor XVI-XX. S-au conservat şi drumuri care au fost folosite pentru a transporta minereu de argint spre coastă, la oraşele portuare, de unde era trimis în Coreea şi China. Mina a contribuit substanţial la dezvoltarea economică a Japoniei şi a Asiei de Sud-Est în secolele XVI şi XVII, fiind considerată din acest motiv un pionier al dezvoltării minelor de argint din Asia premodernă. Zona minieră este acum împădurită şi a ajuns recent pe lista UNESCO, în anul 2007. 6. Oraşul istoric Guanajuato şi minele adiacente de argint din Mexic (înscrise în 1988) au fost întemeiate de spanioli la începutul secolului al XVI-lea. Locul e cunoscut pentru „străzile subterane” şi „Gura infernului” („Boca del Inferno”) - un puţ adânc de 600 de metri, dar şi pentru clădirile sale baroce şi neoclasice. 
Foto: © UNESCO / Sigkyrre 
Foto: © UNESCO 9. Las Medulas, Spania (sit înscris în 1997). În secolul I d. Hr., autorităţile din Imperiul Roman au început să exploateze depozitele de aur ale regiunii din nord-vestul Spaniei, folosind o tehnică bazată pe puterea hidraulică. După două secole de exploatare, romanii s-au retras, lâsând un peisaj devastat. Însă cum nu a urmat nicio altă activtate industrială, urmele dramatice ale acestei tehnologii antice remarcabile sunt în continuare vizibile peste tot. Aici, elementele peisajului antic, atât industrial cât şi domestic, au supravieţuit într-o foarte mare măsură. 
Foto: © UNESCO 11. Peisajul industrial Blaenavon, din Marea Britanie (înscris în 2000). Blaenavon este o dovadă a dominaţiei pe care o exercita Ţara Galilor în producţia de fier şi cărbune în secolul al XIX-lea. Toate elementele pot fi în continuare văzute: mine de cărbune şi de minereu de fier, cariere, căi ferate, furnale, case ale muncitorilor.
Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Alte articole din categoria: Turism
Alte articole din categorie
Trucuri ale minţii. Ediţia a II-a
32,00Lei
LASA UN COMENTARIU