Mimați prost, de data aceasta, domnule Dan Puric! Nu vorbiți de șobolanii Securității, că iar rezultă că vă uitați în oglindă! O să credem că i-ați cunoscut prea bine!

Mimați prost, de data aceasta, domnule Dan Puric! Nu vorbiți de șobolanii Securității, că iar rezultă că vă uitați în oglindă! O să credem că i-ați cunoscut prea bine!

Dan Puric vrea să pună ordine în țară. Împreună cu grupul său - „NOI”. Noi, ăștilalți, neafiliații, suntem băgați în țarcul pe care Dan Puric a scrijelit „EI”. Ca să ne fie clar că suntem în război fratricid.

 Zice Dan Puric în debutul emisiunii lui Rareș Bogdan: „În fața unei dezordini premeditate se răspunde cu ordine premeditată, în fața materiei organizate nimeni nu stă. Mărturisirile noastre publice fac parte din faptul că NOI trebuie să facem curățenie în țara asta, nu EI. Prin aceste atitudini, NOI trebuie să facem ordine în țară, nu ne fac EI nouă ordine! Peste ordinea morală a acestui neam nu trece nimeni”.

Păi, hai să facem ordine, domnule Dan Puric! Vă atenționez de la început că suntem apropiați ca vârstă, deci am trăit sub aceeași Românie, și cu bune, dar mai ales rele, deci mentalul și senzorialul nostru cognitiv se întrepătrund în punctele esențiale. Nu ne cântărim aici naționalismul fiecăruia, fiindcă scopul emisiunii de la Realitatea Tv nu a fost acesta, ci unul mult mai pământean, cu ancore bine înfipte în interesul financiar, ceea ce nu-i rău dacă, pentru ați atinge scopul, nu te cațeri pe spinarea altuia ca să te vezi tu după gard și, odată ajuns sus, să țipi că ăla peste care te-ai urcat este un nenorocit. Așa ai procedat dumneata, domnule Puric, cu Evenimentul zilei, în emisiunea impasibilului Rareș Bogdan, joi seara. Ca să-ți motivezi demersul intervenției, pentru că îți era teamă să te lupți cu procurorii în toiul unei anchete penale, iar publicului trebuia să-i dai totuși un sac de box, un vinovat de serviciu, ai introdus în monolog ziarul. În mod diversionist.

Citind transcrierea emisiunii (mulțumesc, Monitoring Media!), ca să mă conving că ceea ce-mi transmiseseră oamenii care au văzut în direct cum Dan Puric „pișcă” Evenimentul zilei, am descoperit lesne motivul pentru care „v-ați cerut” în platoul lui Rareș Bogdan alături de Pavel Chirilă de la clinica Polisano. „Rațiunea mea de a veni aici este de a discuta despre un caz exponențial. Este vorba de domnul Mircea Tudor”, ați dezvăluit publicului, ațâțat inițial cu originala propagandă naționalistă, marca Dan Puric. Și împotriva căreia n-am niciun reproș, deoarece trăim într-o țară în care acum ne putem exprima liber opiniile. Doar că ele, opiniile, trebuie să conțină Adevăr, nu Miniciună!

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca să înțelegeți de ce mă supără derapajul lui Dan Puric la adresa EVZ, am să redau fragmentul în care actorul își expune clar motivul pentru care a vrut să apară la televizor, precum și atacul de tip securistic asupra ziarului, ca să explice (cui, procurorilor?) de ce se bagă într-o anchetă penală. Domnule actor, stimabile regizor pe care team apreciat mereu pe scena Teatrului Național, exprimă-ți revolta, vino cu Adevărul Tău, dar nu bălăcări un ziar și niște jurnaliști care n-au făcut nicio investigație de presă împotriva prietenilor dumitale, vânzând minciuni și calomniând. „Eu am venit aici dintr-o datorie morală- zice Dan Puric. Cel mai frumos lucru în lumea asta este fidelitatea și libertatea omului. Din fidelitate vizavi de valori am venit aici. Nu am venit să apăr condiția cuiva sub nici o formă, pentru că ea devine partinică și devine suspectă. Eu am venit aici să vorbesc despre un adevăr care este călcat în picioare. Eu sunt aici pentru țara în care m-am născut și de care sunt mândru și pentru prietenul meu Mircea Tudor.(…) Mircea Tudor prin natura lui face parte din familia celor care au îmbunătățit viața oamenilor. Indiferența statului român față de invenția lui Mircea Tudor este una de tip comunist. Dacă Mircea Tudor este arestat, ce câștigă statul român și ce pierde statul român? Și dacă peste 10 ani se dovedește că Mircea Tudor este total nevinovat și că aceastăteribilă invenție, la nivel mondial unică, ar fi adus statului român un câștig fabulos se poate da în judecată DNA pentru atac și subminarea economiei naționale. Reversul există?”

OK, dați în judecată procurorii DNA, luați-vă cu ei de piept, înfigeți pumnalul cuvintelor în pieptul statului român pentru indiferența de care dă dovadă, dar de ce trebuie să vă motivați atacul invocând că o faceți din cauza ziarului care are ca politică editorială ascultarea tuturor părților implicate? Am să vă dau imediat răspunsul, dar acum vreau să le ofer cititorilor posibilitatea să citească „panseul” intelectual prin care caracterizați un ziar și niște jurnaliști care fac presă curată de 24 de ani. Dan Puric: „Și atunci popândăii și castrații ăia de la Evenimentul zilei au sărit pe mine și au început să zică că fac afaceri cu biata mea carte de 20 de lei. Niște securiști de brotăcei de closet care au început să scrie prin toată presa. Știu foarte bine că mi-ați luat apărarea (n.r. - Rareș Bogdan) și chiar m-a impresionat. Dar eu vă spun, suntem sub mâna lor. De ce? Pentru că aici am declinat și am afirmat niște principii de dragoste de țară și atunci șobolanii de serviciu ai Securității, securiștii, pentru că nu putem jigni aparatul de securitate, securiștii ăștia notorii plus Securitatea ocultă atacă și impietează orice valoare, acel colectiv de oameni remarcabili”.

Nu, domnule Puric, nu v-ați supărat pe EVZ pentru „biata carte de 20 de lei”, pentru că EVZ n-a scris niciodată că faceți afaceri cu cărți. Dumneata te-ai supărat foarte tare pentru că am prezentat , fără nicio influență, scandalul pe care l-ai avut cu Andrei Pleșu, la sfârșitul anului trecut, scandal care a făcut deliciul presei prin acuzațiile reciproce pe care vi le-ați adus. Și vă mai stăm în gât și creier pentru că ne considerați vinovați de eșecul lui Marian Munteanu în PNL, amicul de idei și doctrină. Mimați prost, de data aceasta, domnule Dan Puric! Nu vorbiți de șobolanii Securității, că iar rezultă că vă uitați în oglindă!

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.