Militar de carieră, nepot şi fiu de eroi din cele două războaie mondiale, trecut în rezervă prin decret al preşedintelui României. Cariera de excepţie a general-locotenentului cu trei stele Adrian Tonea

Militar de carieră, nepot şi fiu de eroi din cele două războaie mondiale, trecut în rezervă prin decret al preşedintelui României. Cariera de excepţie a general-locotenentului cu trei stele Adrian Tonea

Preşedinţia României anunţă că azi Klaus Iohannis a semnat decretul pentru trecerea în rezervă a general-locotenentului cu trei stele Adrian Tonea.

Trecerea sa efectivă în rezervă, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, începe cu data de 31 ianuarie, anul curent.

Generalul Tonea este cunoscut pentru întreaga sa activitate militară, de excepţie, dar şi pentru că a condus parada militară Centenară de anul trecut.

Nu întâmplător a fost ales tocmai el, în condiţiile în care acest om se trage dintr-o familie cu adânci tradiţii militare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bunicul său a luptat în Primul Război Mondial, iar tatăl său, în a doua conflagraţie.

Generalul Adrian Tonea a îndeplinit o serie de funcţii atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii din afara României.

Este absolvent al Universităţii Naţionale de Apărare din Bucureşti.

În 2011 a devenit commandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor” din Focşani. Un an mai târziu, alături de unitatea sa, se află în Afganistan, fiind locţiitor al operaţiilor NATO al comandantului Forţei Întrunite din Provincia Zabul.

În 2015 devine locţiitor al şefului Statului Major al Apărării.