Milionarul Dan Barna, un Karl Marx încrucișat cu Nae Cațavencu! Editorial Mirel Curea

Milionarul Dan Barna, un Karl Marx încrucișat cu Nae Cațavencu! Editorial Mirel Curea

Nu, dezvăluirile Rise Project despre afacerile dubioase ale lui Dan Barna nu au fost deloc o bombă cu ceas, asamblată de multă vreme și programată să explodeze în campanie, așa cum cred fanii săi. Că la modul general există un interes crescut al publicului, în perioada acestor campanii, pentru cunoașterea cât mai detaliată a candidaților, este un fapt absolut normal.

La fel de legitim cum este și faptul că presa se concentrează pe astfel de subiecte, tocmai ca să răspundă unei nevoi de informare a electoratului. Cum spuneam, acuzațiile fanilor șefului USR, așezate sub semnul lui „de ce acum?” sunt total nesusținute de realitate.

Astfel, în 11 dec 2017, cotidianul Jurnalul Național atrăgea primul atenția asupra marii distanțe între „mesajele lozincarde împotriva coaliției de guvernare, susținerea mișcărilor de stradă ale adepților #rezist și acțiunile politice ale USR” și „activitatea de business derulată de proaspăt alesul președinte al acestei formațiuni politice parlamentare”, adică a lui Dan Barna.

Pe atunci, acum doi ani, jurnaliștii cotidianului citat nu reușiseră să afle decât despre o infimă parte, 400.000 de euro, din fondurile europene învârtite de Dan Barna, într-un carusel aurit în care și-a așezat foști colegi, prieteni și membri ai familiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Esența dezvăluirilor de atunci era una cât se poate de clară, probată cu documente:

„Dan Barna a deținut, până de curând, o companie de consultanță care, începând cu anul 2010, a derulat contracte de aproape 400.000 de euro, cu ministere și cu un consiliu local controlate de Partidul Social Democrat. Societatea, care a fost administrată de soția șefului USR, a fost plasată, la jumătatea anului trecut, de către Barna asociatului său dintr-o altă companie, contractele cu statul continuând chiar și anul acesta.”

La acea vreme, Dan Barna s-a făcut că plouă, cineva l-o fi sfătuit să tacă, să aștepte scurgerea celor trei zile, cât durează minunile pe aceste meleaguri. Nu a mai putut face acest lucru, însă, în vara acestui an, când colegii mei, Simona Ionescu și Dan Andronic au publicat un amplu material despre afacerile lui Dan Barna cu statul. Acestea, unele exact pe tiparul celor împotriva cărora USR-iștii, pe bună dreptate, tună și fulgeră, indicau sume totale de mai multe milioane de euro. De această dată, a părut că nu mai are încotro și că va oferi explicații publice cu toată deschiderea. În acest sens, a anunțat într-o declarație făcută unui post de televiziune, că va da publicității toate contractele încheiate de-a lungul timpului.

Unii, mai ales fanii săi, l-or fi crezut. Eu, nu! Mai bătrân și cu mai multă experiență decât tinerii tefeliști, trecut bine de etapa în care credeam chiar și o iotă din spusele vreunui politician, știam că una este vorba spusă pe placul electoratului, alta este auto-denunțul.

Mai mult, între timp, Dan Barna comisese o enormitate fără precedent, aceea de a parafa Protocolul USR - PLUS, cu tot cu prevederea „Nu vor putea fi desemnați drept candidați ai Alianței persoane care au avut calitatea de lucrători activi sau colaboratori ai Securității sau, majore fiind, au semnat un angajament cu Securitatea înainte de 1990”.

Absolut uluit, spuneam la jumătatea lunii august, imediat după semnarea Protocolului:

„Cam asta este cu cei care au făcut parte din categoria de informatori denumită de Securitate „persoane de sprijin din rândul elevilor”, adică aceia pe care Alianța USR-PLUS i-ar dori protejați și promovați în înalte demnități, prin exceptare de la procedura de excludere de pe listele candidaților comuni la prezidențiale, locale și parlamentare pe motiv de colaborare cu fosta Securitate. De unde grija asta pe care până acum nu a mai vădit-o nimeni în politica românească? Răspunsul este cât se poate de clar! Pentru că au așa ceva printre ei, la vârf! După părerea mea, chiar în vârf!” Cum candidat urma să fie exact Dan Barna, orice alt comentariu este de prisos.

Drept pentru care, cum spuneam, nu am crezut niciun moment promisiunea lui Dan Barna, potrivit căreia urma să dea publicității lista contractelor cu statul, pe bani europeni, de pe urma cărora a ajuns milionar în euro.

Nu am greșit! Nu a dat publicității nimic! A tăcut mâlc și a așteptat, la fel ca în cazul dezvăluirilor din 2017, să rezolve timpul și memoria cam scurtă a românilor. Nu s-a întâmplat așa!

Au reluat dezvăluirile, zilele trecute, mult mai adâncit, jurnaliștii de la Rise Project. Nici ei nu au avut acces la toate contractele, sunt mult mai multe, sumele sunt mult mai mari, dar au meritul de a fi avansat serios în culisele afacerilor personajului-stindard al neo-marxismului purificator. Nici de această dată Dan Barna nu a considerat de cuviință să ofere lămuriri asupra modului în care a devenit milionar. A preferat o apărare ridicolă, una din categoria „este lumea rea doar cu mine!”: „Sper și sunt convins că în zilele următoare vor exista anchete similare și pentru ceilalți candidați la alegerile prezidențiale”.

Să nu știe că asemenea anchete au apărut cu zecile, dacă nu cu sutele, despre toți candidații semnificativi? Să nu știe că jurnaliștii de la Rise Project, ca să mă refer doar la ei, l-au făcut pulbere pe Klaus Johannis într-un lung șir de anchete publicate în ultimii patru ani?

Cu toate astea, eu îl înțeleg pe Dan Barna în micimea dimensiunii sale. Este simplu și de mare efect politic să strigi prin piețe sloganuri rimate împotriva „nemernicilor care fac bani pe urma statului”, despre „căzăturile preocupate doar de pricopseala lor, a familiilor și prietenilor lor”, și este mai complicat să răspunzi unor acuzații identice, când este vorba despre tine, fix în timp ce strigi împotriva celor ca tine.

Este la îndemână și profitabil propagandistic să-ți încurajezi cohortele de susținători, cărora doar cămășile verzi încinse cu diagonale le lipsesc ca să facă apologia Justiției de tip fascist, în care nu contează adevărul juridic, ci doar hormonul social, și la fel ca mai sus, este enervant să fii întrebat, nici măcar anchetat, cu privire la propriile afaceri.

Este cool, vorba tefeliștilor, ca la orice crimă de tip Coldea-Kovesi, comisă împotriva oricărui indezirabil din politică, afaceri, sau media, să îndemni tâmp victima „Să-și demonstreze nevinovăția!”, așa cum s-a consacrat în gândirea civică cu vipușcă, alta este să dai explicații când este vorba de tine însuți. Una peste alta, contradicțiile flagrante dintre activitățile sale de căpetenie, politică și de afaceri, dau personajului o dimensiune caricaturală caragielească.

Dan Barna apare din ce în ce mai clar a fi o combinație între Nae Cațavencu și Conu Leonida, o împletire între rapacitatea capitalistă și naivitatea stupidă, desfășurate pe un cras fond demagogic în care lumea se împarte între „eu și restul”, iar adevărurile sunt și ele de două feluri: unul jovial, cu geometrie variabilă, pentru sieși, altul strict, de gestapovist înlemnit în poziția de drepți, pentru restul omenirii.