Milioane de țânțari „castrați”, lăsați liberi ca să extermine malaria

Milioane de țânțari „castrați”, lăsați liberi ca să extermine malaria

În contextul în care peste jumătate din statele lumii sunt amenințate de febra Dengue, transmisă de țânțari, ONU face eforturi serioase pentru a eradica acest virus și nu numai. Iar soluția propusă de specialiștii săi pare desprinsă dintr-un film SF: măsurarea impactului pe care îl va avea eliberarea a milioane de țânțari sterili, prin intermediul dronelor, pe mai multe continente.

Folosind o metodă de combatere a insectelor numită Tehnica Sterilizării Insectelor (SIT), dezvoltată în urmă cu zeci de ani pentru a anihila dăunătorii care fac ravagii în culturile americane, specialiștii ONU au cercetat timp de un deceniu, pentru a o adapta și la țânțari. Astfel, ei au elaborat planul pe care trebuie să îl urmeze țările care își doresc să combată bolile transmise de aceste insecte, potrivit UN News.

„Țări precum Italia, Grecia, Republica Mauritius au început deja, iar altele sunt pe punctul de a o face, Statele Unite ale Americii, Franța, Brazilia, de pildă”, a declarat Jeremy Bouyer, specialist în entomologie al Diviziei de Tehnici Nucleare în Alimentație și Agricultură. Acesta a mai precizat că a strâns destule dovezi pentru a certifica faptul că SIT este capabilă să reducă semnificativ densitatea țânțarilor, dar că acum trebuie să demonstreze că va avea un impact și asupra transmiterii bolilor.

Fecundația, scurticircuitată

Descriind tehnica SIT drept o metodă de a controla, de a combate nașterea insectelor, Jeremy Bouyer a explicat că aceasta implică eliberarea masculilor sterili, care „le vor lua fața” celor sălbatici, provocând astfel sterilitatea femelor. Dacă acest proces va fi realizat suficient de mult, „se va putea reduce și, în unele cazuri, se vor putea elimina populațiile de țânțari”, a completat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dat fiind progresul înregistrat în automatizare, dar și posibilitatea de a crește producția țânțarilor sterili la nivel industrial, entomologul a menționat că piedicile de până acum, anume sortarea după sex și lansarea dronelor, au fost rezolvate. În acest sens, sute de mii de țânțari pot fi eliberați de o singură dronă, în mai multe comunități.

Febra Dengue, împreună cu alte boli transmise de țânțari -malaria, Zika, Chikungunya și febra galbenă- reprezintă, la nivel global, aproximativ 17% din toate bolile infecțioase, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care se așteaptă ca 110 țări să raporteze, anul acesta, cazurile de febră Dengue.

În medie, OMS înregistrează trei milioane de cazuri în fiecare an, iar pentru anul 2019 preconizează că se va ajunge la patru milioane de persoane infectate.

Rezultatele, gata în patru ani

Florence Fouque, șefa echipei sponsorizate de ONU, anume Programul de Cercetare și Instruire în Bolile Tropicale, a spus că va dura aproximativ patru ani până când se va știi cu certitudine dacă, prin aceste teste, transmiterea bolii va fi redusă.

„Uneori, populațiile foarte mici de țânțari pot totuși să transmită boala, deci ceea ce trebuie să măsurăm este impactul asupra oamenilor, iar noi asta urmărim pentru că nu s-a făcut niciodată până acum”, a menționat Florence Fouque. Două specii de țânțari transmit mai multe boli, virusuri, inclusiv Dengue, Zika, Chikungunya, febra galbenă. Este vorba despre speciile Aedes aegypti și Aedes albopictus.

Iradiați, nu și radioactivi

Dacă procesul va avea succes, beneficiile pentru sănătate ar putea fi enorme, a spus Raman Velayudhan, coordonator al Departamentului OMS pentru Boli Tropicale. Despre actuala epidemie de Dengue, el a precizat că foarte multe țări au raportat o creștere. „Avem rapoarte din Bangladesh, Brazilia, Filipine, din câteva țări africane și din alte 10 state din America Latină. Epidemia Dengue continuă să se răspândească“, a explicat specialistul.

De asemenea, Jeremy Bouyer a insistat că oamenii nu au de ce să se teamă, pentru că țânțarii nu sunt modificați genetic. „Mutațiile pe care le creăm prin această tehnică sunt aleatorii, deci nu introducem transgeni în țânțari. Țânțarii nu sunt radioactivi, ci doar iradiați și astfel sterilizați", a spus el.

Primul caz de febră Dengue prin transmitere sexuală

Spitalul Ramon y Cajal din Madrid a identificat, în acest an, primul caz de febră dengue prin transmitere sexuală înregistrat în Europa. Este vorba de un tânăr care nu călătorise în zonele cu risc.

Cazul a fost consemnat la sfârşitul lunii septembrie, iar partenerul sexual al pacientului este un bărbat care a călătorit în Cuba şi Republica Dominicană.

Febra Dengue este o boală provocată de un virus care se transmite, în general, prin înţepătura unui ţânţar şi este endemică în ţările din America Latină, Asia de Sud-Est şi Africa.

Cu 150 de morţi şi aproape 162.000 de persoane afectate, febra dengue a atins niveluri îngrijorătoare de epidemie în America Centrală şi Mexic, potrivit ultimelor date ale Organizaţiei Panamericane a Sănătăţii (OPS). Aproximativ 700 de oameni și-au pierdut viața, în 2019, în America Latină, cea mai afectată ţară fiind Brazilia cu 485 de decese, urmată de Honduras cu 82, Columbia cu 35, Guatemala cu 34 şi Mexic cu 20 de decese.

Simptomele acestei boli sunt o stare de indispoziţie generalizată, febră mare, dureri de cap şi erupţii cutanate mai ales în zona feţei, erupții care se întind pe gât, torace şi extremităţi.

Țânțarul tigru, prezent și în România

În ultimii ani, temperaturile ridicate au favorizat apariția mai multor specii de țânțari, printre care se numără și una dintre cele mai periculoase. Țânțarul Tigru, provenit din zonele tropicale, a ajuns și în Europa, inclusiv în țara noastră.

România a fost și ea pe harta roșie a maladiilor periculoase transmise de țânțari. La noi, cea mai frecventă boală provocată de aceste insecte este West Nile, care, în anul 2018, a provocat cele mai multe îmbolnăviri, înregistrându-se astfel 277 de cazuri la nivelul întregii țări. Dintre aceștia, 42 au avut o formă gravă a bolii, din cauza căreia, din nefericire, au murit. Anul 2019 pare unul liniștit în ceea ce privește lupta cu bolile provocate de țânțari. Până în momentul de față s-au înregistrat doar 8 cazuri de meningită West Nile.