„De fapt, PSD ce îşi doreşte? Să nu mai poată fi plătite pensiile, să nu mai existe bani ca să poată fi plătite salarii, să nu mai fie bani de investiţii, să nu mai avem bani pentru alocarea către autorităţile locale, să nu mai avem bani pentru chetuielile sociale. Asta vrea PSD şi ăsta este rezultatul în care noi acceptăm decizia unei majorităţi toxice care distruge România încetul cu încetul în fiecare săptămână prin toate aberaţiile de legi pe care le adoptă în Parlament. Nu acceptăm această creştere. Guvernul pe care îl conducem va ataca la Curtea Constituţională această lege, de asemenea, nu vom accepta sub nicio formă aceste majorări fără fundament pentru că nu putem accepta ca destinul Românei să fie pus între paranteze de nişte iresponsabili care îşi bat joc de România. Toate pârghiile constituţionale şi legale pe care le avem la dispoziţie le vom folosi pentru a împiedica intrarea în vigoare a acestei aberaţii economice şi care să permită României să îşi continue cursul firesc, cursul normal”, a declarat Orban, la Cluj.

Potrivit acestuia, creşterea votată riscă să arunce România într-o criză economică.

„PSD a arătat că este duşmanul României. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză economică pe care abia ce am depăşit-o. Să votezi în condiţiile unei contracţii economice care a dus la o lipsă de venituri majorări de 6,7% din PIB fără existenţa niciunui venit suplimentar demonstrează că PSD-ul este de fapt inamicul public nr. 1 al României şi al economiei Româneşti. Readuc aminte că Guvernul pe care îl conduc a majorat punctul de pensie cu 14%, în cifră absolută 167 de lei, cea mai mare majorare a punctului de pensie din istoria majorării punctului de pensie, şi asta în condiţii de criză economică. Nu există altă ţară europeană care să fi crescut pensiile în perioadă de criză economică generată de pandemie, decât Germania”, a mai spus Orban.

Premierul consideră şi că majorarea alocaţiilor este un act populist, în condiţiile în care acestea deja au fost majorate.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE