Statul a plătit până acum 80,5 milioane de lei (22,4 milioane de euro) în conturile Asociaţiei Investitorilor FNI şi va continua să dea bani pentru cei care au depus cereri de restituire proprii sau prin intermediul asociaţiei.
Suma totală pe care statul o va plăti este de peste 42 de milioane de euro. „Fondurile necesare provin din activitatea de privatizare şi din valorificarea creanţelor bancare şi comerciale, iar pe măsură ce AVAS realizează încasări, dispune plata către FNI“, potrivit Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Astfel, autoritatea va face plăţile viitoare în funcţie de fondurile disponibile. Numărul total al deponenţilor care au câştigat în instanţă dreptul la despăgubire depăşeşte 21.000. După şase ani de aşteptări, statul s-a obligat să plătească banii deoarece a fost implicat, prin intermediul CEC, în această mega-afacere. 300.000 de români au rămas fără agoniseala de o viaţă În mai 2000, jocul piramidal FNI, administrat de SOV Invest, s-a prăbuşit şi a blocat banii investiţi de 300.000 de români. AVAS a preluat apoi toate obligaţiile CEC, instituţie care încheiase un contract cu SOV Invest prin care garanta sumele şi dobânzile deponenţilor FNI. AVAS a plătit cele mai mari sume de bani Asociaţiei ANI-FNI din Bucureşti (38,9 milioane de lei). Următoarele asociaţii, în ordinea despăgubirilor primite, sunt cele din Prahova, Argeş, Sibiu şi Vâlcea, cu sume cuprinse între 9,4 milioane lei şi 2,6 milioane lei.