TICHIA LUI CORNU: Miliardarul şef de Cameră de Comerţ îşi premiază propria firmă intrată în colaps. A fost al doilea caz răsunător de insolvenţă, după Hidroelectrica

În calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, "regele asfaltului din Banat", a pregătit trofee de excelenţă pentru firma sa aflată în insolvenţă, dar şi pentru cea a soţiei sale, Oana, pe care încearcă să o îmbuneze, după ce acum două luni când se iubea cu Marina Almăşan, voia să diviorţeze.

Topul Firmelor, eveniment organizat CCIAT de 19 ani, aduce în concurs 5.889 societăţi comerciale. O parte din acstea vor fi premiate astăzi seara. Printre firmele laureate pentru activitatea din 2011 se numără şi unele deţinute de preşedintele CCIAT, Georgică Cornu. La categoria "Lucrări de construcţii a drumurilor şi a căilor ferate", secţiunea Întreprinderi mari, singurul premiu revine societăţii Confort SA. La categoria "Comerţ cu ridicata specializat al altor produse", categoria Întreprinderi mari, unicul premiu va ajunge în vitrina de la Izometal Magellan. Cu prima firmă, milionarul apare în topul celor mai răsunătoare insolvenţe ale anului, unde Confort ocupă locul secund, după Hidroelectrica. Georgică Cornu, patronul grupului Izometal - Confort este singurul milionar de Top 300 prezent şi în fruntea clasamentului insolvenţelor. Potrivit datelor vrajitorul.eu, milionarul evaluat de Capital cu o avere de 140 de milioane de euro (locul 33) şi-a băgat anul trecut în insolvenţă cele mai importante două afaceri, companiile Izometal şi Confort SA (care au avut în 2011 aproape 210 milioane de euro cifra de afaceri şi aproximativ 1.500 de angajaţi). Premiu de împăcare pentru Oana Anul acesta, Georgică Cornu a devenit şi personaj monden, după ce a început o relaţie cu prezentatoarea TV Marina Almăşan. Întreaga poveste a stat pe prima pagină a tabloidelor cu relatări din excursiile prin Europa cu aceasta sau cu detalii din divorţul de Oana, nevasta şi partenera sa de afaceri.  Acum o lună, Cornu a declarat că, pentru binele copiilor, vrea să dea o nouă şansă relaţiei cu soţia sa. S-a despărţit de Almăşan şi divorţul s-a oprit. El vrea să o recuncerească pe nevasta sa. Un pas în această direcţie ar putea fi şi premiul întâi pe care firma Manon Lescaut SRL, deţinut de Oana Cornu, îl va primi la categoria "Restarante", din secţiunea întreprinderi mijlocii a Torului Firmelor.