INTERVIU EXCLUSIV. Fostul pugilist spune că e dezamăgit de ceea ce se întâmplă în box.
Kid Dynamite, Iron Mike, omul cu 44 de K.O-uri în carieră şi primul boxer care a obţinut titlul de campion mondial la doar 20 de ani e subiectul unui documentar prezentat în premieră mondială vineri, la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard. „Tyson”, în regia lui James Toback – un vechi camarad de-al lui Mike Tyson – e o confesiune de o oră şi jumătate în faţa camerei de filmat, în care durul Americii plânge şi face mărturisiri inedite. Documentarul va fi distribuit în România de Independenţa Film.
„Am abuzat de femei înainte, dar nu am violat-o pe femeia aceea”, e una dintre ele, referitoare la condamnarea sa la trei ani de închisoare pentru viol, în 1992. Din 2005, când a părăsit oficial ringul, a boxat pentru diverse show-uri în casinourile din Las Vegas, a fost arestat pentru posesie de droguri şi şi-a pus pe tavă trecutul într-un film.
Duminică, la hotelul All Suites Garden din Cannes, fostul campion mondial a acordat un interviu în exclusivitate pentru EVZ. Managerul pugilistului a avut o singură sugestie: „Puneţi întrebările respectuos. Ştiti voi de ce”.
EVZ: „Tyson-mania” încă funcţionează, după atâţia ani. Lumea e cu ochii pe tine la Cannes. Mike Tyson: Eu încerc să-mi trăiesc viaţa cât de bine pot şi să rămân eu însămi. Că sunt fanatic, deprimat, fericit, că am păcatele mele, ca orice om, ei trebuie să accepte asta. Am o viaţă privată şi una publică şi ţin să se facă diferenţa dintre ele două.
În documentar ai dat, pentru prima dată, amănunte intime din viaţa ta. Cum te-ai simţit urmărindu-le pe ecran? E foarte stânjenitor. Pentru spectator poate e grozav, dar mie mi s-a părut stânjenitor să mă aud spunându-le.
Ai regretat că ai făcut unele mărturisiri? Da, destul de mult. N-ar fi trebuit să spun unele detalii despre viaţa mea şi despre ce simţeam în anumite momente. Dar n-o să răspund ce anume nu trebuia să spun, pentru că o să regret a doua oară.
La început, ai fost reticent la ideea unui documentar cu tine? Nu, pentru că nu mă gândeam că James Toback o să-mi pună întrebări atât de personale.
Ai fi de acord să se facă şi un film despre viaţa ta? Am discutat deja despre asta şi am găsit şi un actor potrivit, Jamie Foxx. Însă filmul a rămas la stadiul de discuţii, mai am nişte lucruri de pus la punct.
Cum ţi se pare ce se întâmplă în boxul mondial acum? Te uiţi la meciuri cu aceeaşi plăcere? Sunt cam dezamăgit. M-am uitat la box aseară, doar pentru că m-a rugat cineva, dar cam atât.
De ce? Poate e vorba doar de mine, poate mi-am pierdut eu entuziasmul după ce am n-am mai urcat în ring, însă nu mi se pare deloc interesant ce se întâmplă acum în boxul mondial. Nu mă mai implic ca altădată.
În anii 80, boxul era aproape la fel de popular ca fotbalul. Acum e limitat la câteva transmisii… Boxului de azi îi lipseşte caracterul. Orice formă de entertainment are nevoie de personalitate şi boxul la fel. Oricât de pricepuţi ar fi boxerii, dacă nu au caracter şi personalitate, nu are nici un farmec.
Ai mai intra în ring pentru un ultim meci? Nu mai joc. N-aş mai face nici un meci.
Nici pentru o sumă uriaşă de bani, cum au făcut-o alţi campioni înaintea ta? Nici pentru o sumă uriaşă de bani.
FANATISM
“Pot să mă controlez singur”
Antrenorul Cus D’Amato te-a luat din stradă şi te-a adus la titlul de campion. Te-ai gândit să faci acelaşi lucru pentru un puşti? Sunt o persoană cu totul diferită de Cus d’Amato. El îşi dedica viaţa boxului şi antrenamentelor, eu sunt mai fanatic. Nu cred că aş fi în stare să fac asta, îmi lipseşte răbdarea.
I-ai lăsa pe copiii tăi să facă box? Nu, în nici un caz. Nu pentru asta am muncit. Cănd aveam 10 ani, umblam murdar pe străzi, fumam marijuana şi beam, iar fiul meu, la vârsta asta, se uită la „Sponge Bob” şi se joacă pe calculator. Boxul nu e pentru ei.
Te-ai gândit vreodată să renunţi la box, când încă jucai? Mi-a trecut prin minte din cănd în când, dar imediat îmi aminteam că unii ar fi atât de bucuroşi să renunţ, încât mă enervam şi mai tare. Mă ambiţionam.
Mai e valabilă astăzi zicala din anii 80: „Când se enervează Mike Tyson, n-ai nevoie de arbitru, ci de preot”? Ştiu când să mă opresc. Pot să mă controlez singur.
Te-ai convertit la islamism, pentru că, spuneai, te-a ajutat să treci peste unele probleme. Ai regretat vreodată? Nu. Sunt foarte mulţi musulmani şi islamişti care trăiesc paşnic în America. Iar eu vreau să trăiesc cum cred eu că ar trebui.
Şi Maradona vine la Cannes pentru documentarul despre el. Vă veţi întâlni? Sunt prieten cu Diego, am fost la un shocu el în Argentina, dar nu ştiu dacă o să ne vedem aici.
Cu ce te ocupi acum, în lipsa boxului? Acum 20 de ani spuneai că nu vei trece de 40. Am afacerile mele şi mult timp liber pentru mine.
Ai pomenit de vizita în Romănia, în documentar… România e o ţară foarte frumoasă, am fost acum doi ani acolo. Constanza?
Da, Constanţa. Minunat oraş.
DISTRACŢIE
La Constanţa, Tyson a cunoscut fetele
Fostul pugilist a cunoscut ospitalitatea româncelor în august 2005. Acum trei ani, când iahtul său a ancorat în portul de la Marea Neagră, Mike Tyson a coborât de pe vas pentru o scurtă plimbare pe faleza Cazinoului.
Cele 48 de ore petrecute în România de "Iron Mike" şi prietenii săi au fost "asezonate" cu multe fete frumoase, "recoltate" din oraş şi duse pe iaht, pentru a le ţine companie americanilor. Tyson şi tovarăşii săi au luat la rând şi barurile de lux. Fostul boxer a ajuns oarecum întâmplător la noi în ţară. În drum spre Odessa, Mike a aflat de la una dintre însoţitoare, care era româncă, faptul că aceasta nu şi-a mai văzut familia de câteva luni. Impresionat, "Iron Mike" a decis să facă escală şi la Constanţa.
DOCUMENTAR
O viaţă sălbatică, în film
Documentarul regizat de americanul James Toback, o combinaţie de interviu cu imagini de arhivă, dezvăluie un Myke Tyson surprinzător. Unul reflexiv, lucid şi extrem de conştient de acţiunile sale şi consecinţele lor. Toback i-a dat însă cuvântul sută la sută şi nici o altă voce nu se aude în film, deşi alte mărturii ar fi conturat un portret mai complex. “Am dus o viaţă sălbatică şi extremă. M-am drogat, m-am bătut cu oameni foarte preiculoşi. M-am culcat cu nevestele unora care voiau apoi să mă omoare. E un miracol că am supravieţuit”, a spus fostul campion la conferinţa de presă de vineri, la Cannes.
Documentarul e fidel ordinii cronologice şi începe cu copilăria boxerului în Brooklyn, NeYork. „Când eram mic, eram umilit în cartier, mi se furau bani şi eu fugeam, nu puteam să mă bat. Apoi m-am apucat de box şi mi-am jurat că n-o să mă mai umilească nimeni niciodată”.
Tyson pomeneşte de mama lui, „o femeie promiscuă” care l-a neglijat, de problemele sale de respiraţie, de camarazii de furturi - a fost arestat de 38 de ori pentru furt, până la 13 ani, şi dus la casa de corecţie.„De fiecare dată când terminam un meci, mă duceam şi furam ceva, nu mă puteam abţine”, a recunoscut pugilistul. Despre antrenorul său, Cus D’Amato, vorbeşte cu lacrimi în ochi. „El mi-a schimbat total viaţa, m-a învăţat că trebuie să am caracter ca să ajung un mare boxer. M-a tratat ca pe fiul său”.
Cel mai tănăr campion de box la categoria grea şi-a câştigat titlul pe 22 noiembrie 1986, la doar 20 de ani, într-un meci cu Trevor Berbick. Au urmat K.O-uri pe bandă, care l-au transformat în câţiva ani într-una dintre cele mai mediatizate personalităţi din sport. „Când urcam în ring, mă uitam atent la adversar, îl fixam. Şi când prindeam secunda aceea de ezitare, ştiam că e al meu. Boxul înseamnă şi multă psihologie. Unii erau deja învinşi înainte de a începe lupta”, explică Tyson în documentar. În acea frenezie a celebrităţii, pugilistul a dus o viaţă extremă: sex („Am abuzat înainte de femei”, recunoaşte, „dar condamnarea aceea pentru viol nu mi s-a părut corectă”, trei ani de închisoare pentru viol, o căsătorie eşuată cu Robin Givens, scandaluri, o descalificare după ce i-a muşcat urechea lui Evander Holyfield, în 1996. „Nu mă puteam controla. Dacă îmi venea să bat pe cineva, nu ştiam dacă va ieşi din mâinile mele şi mi-era uneori frică”.
PRIETENI VECHI
“Ne cunoaştem de 23 de ani”
Documentarul regizat de americanul James Toback, o combinaţie de interviu cu imagini de arhivă, dezvăluie un Myke Tyson surprinzător. Unul reflexiv, lucid şi extrem de conştient de acţiunile sale şi urmările lor. Toback i-a dat însă cuvântul 100% şi nici un alt personaj nu există în film. Într-un scurt interviu acordat EVZ, duminică, la Cannes, regizorul explică de ce.
EVZ: Eşti un prieten vechi de-al lui Mike Tyson. E unul dintre motivele pentru care a acceptat să facă filmul acesta cu tine? James Toback: Cred că da, altfel n-ar fi vorbit. Ne cunoaştem de 23 de ani şi întotdeauna ne-am înţeles foarte bine, pentru că amăndoi avem personalităţi extreme. Când Mike Tyson era campion, ar fi luat aura oricui i-ar fi apărut în preajmă, chiar şi lui Mohammad Ali. Când era în cea mai bună formă, nimeni nu putea face faţă puterii şi vitezei lui. De aceea, pentru un boxer de talia sa, era foarte greu să găseşti un adversar pe măsură. Atinsese un vârf unde se afla singur, nu mai era nimeni la fel de bun.
Cum l-ai convins să facă mărturisiri? După ce am stabilit că facem documentarul, am convenit să-l facem fără inhibiţii, altfel n-ar fi avut nici un rost. Amândoi suntem pe cât se poate de dezinhibaţi în viaţa socială, nu l-am văzut niciodată pe Mike cenzurându-se sau minţind. Cu toate că eu mai mint din când în când, nu mă cenzurez. L-am făcut să se simtă în largul lui şi după ce am creat o atmosferă foarte intimă. În încăpere eram numai eu, el şi un cameraman, iar întrebările erau foarte simple şi focalizate pe starea sa de spirit. Toată lumea îi spusese: „De ce faci asta, nu vezi că te face să suferi?”. Dar el a acceptat.
De ce nu mai există şi alte personaje în documentar? Pentru că mi s-a părut că povestea lui Mike Tyson ar fi mult mai emoţionantă şi mai interesantă spusă doar de el, simplu.