Mii de polițiști ”adevărați” au semnat petiția. Ce vor să facă cu Poliția Locală

Mii de polițiști ”adevărați” au semnat petiția. Ce vor să facă cu Poliția Locală

A izbucnit un adevărat război psihologic între polițiștii ”adevărați” și cei din Poliția Locală. Mii de purtători de uniforme au semnat deja petiția.

Este o adevărată criză în Poliție după scandalul public de săptămâna trecută din sectorul 1 al Capitalei. Atunci, un polițist de la Rutieră a ajuns să fie umilit în public de un agent al Poliției Locale care a refuzat să-i prezinte documentele și și-a mobilizat și șefii pentru a scăpa de amendă.

Efectul? Polițiștii au declanșat un adevărat război psihologic. Și cer, printre altele, schimbarea numelui instituției din cadrulș primăriei.

8 000 de persoane au semnat o petiție care ar urma să ducă la schimbarea denumirii Poliței Locale în Garda Publică. Inițiatorul petiției a redactat chiar și proiectul de lege care ar urma să fie depus la Parlament în perioada următoare. Oamenii legfii susțin că e necesar să existe o diferențiere clară între cele două forțe de ordine publică, pentru ca cetățenii să înțeleagă mai bine ce atribuții au cele două tipuri de politiști și ce servicii prestează pentru comunitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Stenograma umilirii publice a polițistului stă dovadă că lucrurile trebuie clarificate.

- Sună-i pe ăștia! Pe Vlăsceanu (n.r. șef serviciu Brigada Rutieră), pe cine are pe la ei pe acolo. Băiatul ăsta e obraznic. Tu vii să tragi de mine, mă, puștulică? Bă, băiatule, cum vorbești cu mine? Eu sunt de pe stradă? - Deci, hai să vă spun ceva! Acum am vorbit cu șeful meu. - Nu ne interesează treaba asta. - Nici pe mine nu mă interesează. - Vrem data nașterii. - Nu vă dau, mă, nimic! Nu auziți că nu vă dau? Pentru ce să vă dau? Pentru ce? De ce să mă legitimezi? Eu sunt polițist, sunt în timpul serviciului. - Și noi ce suntem?

 

Sursa: Digi24.ro