Mii de firme, aproape de colaps, pentru că nu mai au cod de TVA

Mii de firme, aproape de colaps, pentru că nu mai au cod de TVA

Oamenii de afaceri și consultanții se plâng de faptul că Fiscul impune condiții draconice celor care vor să aibă cod de TVA. Din cauza acestora, mai multe afaceri se pregătesc să pună lacătul pe ușă.

Din 40.000 de firme cu cod de TVA, 16.000 au activitatea blocată, pentru că Fiscul le-a suspendat acest cod. „Sunt firme care nu au dreptul de a deduce taxa, dar trebuie să o achite la stat. O moarte sigură pentru afacere – practic sunt împinse la insolvență sau trebuie să treacă afacerea pe numele altcuiva etc”, a explicat pentru EVZ consultantul fiscal Adrian Bența.

De ce s-a ajuns în situația de față? Firmele nu au putut dovedi că îndeplinesc cele 20 de criterii, care, în opinia Fiscului, demonstrează că vor fi bun-platnice, vor achita TVA la stat și nu prezintă un risc crescut, explică Adrian Bența. Între timp, Fiscul și-a dat seama că a exagerat cu cerințele și a redus pretențiile: criteriile ce trebuie îndeplinite mai nou sunt doar 12. Pentru a redobândi dreptul de a emite facturi cu TVA, firmele ar trebui însă să reia demersul de a obține codul ce le-a fost refuzat de Fisc. Dar, pentru unele ar putea fi prea târziu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Cerințe ciudate

În plus, chiar și din aceste 12 criterii, unele sunt absurde, potrivit opiniilor culese de EVZ. „În Germania, există o cerere cu trei criterii mari și tari pe care trebuie să le respecte companiile cu cod de TVA. În rest, este treaba inspectorilor să se ocupe de bun sau rău platnici. Nu e vina firmelor că verificarea este greoaie. Este absurd ca din cauza câtorva care înșală statul și nu achită TVA, să aibă toți de suferit”, a comentat consultantul Adrian Bența.

Unul din criteriile în funcție de care Fiscul decide dacă acordă sau dacă suspendă codul de TVA al unei firme ține de rezidența administratorului, iar altul de trecutul acestuia, respectiv dacă a mai avut sau nu firme care au intrat în insolvență.

„Practic, firmele sunt verificate din prisma altor criterii decât cele care țin de activitatea economică. Contează rezidența fiscală a administratorului, dacă în ultimii cinci ani administratorii au gestionat firme care au intrat în insolvență, contează activele firmelor, numărul de salariați. Dar nu te întreabă de ce a intrat în insolvență firma pe care ai deținut-o. E posibil ca aceasta să fi avut ca partener de afaceri o primărie care să nu-i fi plătit facturile. Unde poți comunica asta? - în declarația tip, 088, nu există o rubrică în acest sens. Nu sunt specificate criteriile de departajare în funcție de care ți se anulează sau nu codul de TVA. Iar evaluarea o face un inspector al Fiscului. Or, să fim serioși, din 30.000 de inspectori ANAF plătiți din banii noștri, nu există unii care să fi derulat afaceri. Inspectorii nu știu ce e aia afacere, dar îți suspendă codul de TVA”, a declarat pentru EVZ un om de afaceri care a cerut să rămână anonim.

Nu trebuie pierdut din vedere că și statul a fost, până de curând, destul de leneș în rambursarea TVA, un alt motiv pentru care firmele au avut probleme cu lichiditățile și pentru care nu au putut, la rândul lor, achita taxa către buget.

Fiscul cheamă companiile la discuții

Din această lună, firmele „pățite”, cărora nu li s-a acordat sau cărora li s-a suspendat codul de TVA, pot solicita o întrevedere cu inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru a primi justificări. „Practic, Fiscul nu face altceva decât să se conformeze Codului de Procedură Fiscală, făcând acest pas. Aparent, firmele au astfel mai multe șanse fie să afle ce anume vrea Fiscul de la ele, fie să își recupereze codul de TVA”, spune consultantul Adrian Bența. Cert este că acele companii care au codul TVA suspendat în această perioadă trebuie să facă față cheltuielilor suplimentare generate de faptul că nu vor putea deduce TVA, în schimb vor avea de achitat taxa către stat. Întrebarea care se pune este câte din acestea vor putea supraviețui?