Mihnea Motoc, ambasador în Marea Britanie. Klaus Iohannis a semnat azi decretul

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretele privind acreditarea lui Mihnea Motoc şi Viorel Moşanu în calitatea de ambasadori extraordinari şi plenipotenţiari ai României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv Republica Belarus.

Mihnea Motoc şi Viorel Moşanu au fost avizaţi favorabil de comisiile de politică externă ale Parlamentului pentru cele două posturi după audierile din 12 mai.

Tot astăzi, şeful statului a semnat decretele pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a acceptării Amendamentului de la Doha, adoptat la Doha, la 8 decembrie 2012, la Protocolul de la Kyoto la Convenţia - cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997 şi a Acordului de Parteneriat Economic Preliminar între Cote d'Ivoire, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi Statele sale Membre, pe de altă parte, semnat la Abidjan, la 26 noiembrie 2008, şi la Bruxelles, la 22 ianuarie 2009, mai precizează Administraţia Prezidenţială.