Regizorul rus, venit pe Croazetă cu o costisitoare dramă de război, „Exodul: Soare înşelător 2”, spune că unui stat puternic n-ar trebui să-i fie teamă să-şi recunoască trecutul.
„Nu poţi mânca scoici toată viaţa, uneori mai ai nevoie şi de pâine”, spune Nikita Mihalkov cu aerul unui aristocrat ieşit la o dulce sporovăială pe terasa vilei sale. Scoicile sunt, în cazul de faţă, filmele de autor.
Cu „Exodul: Soare înşelător 2”, prezentat sâmbătă, în competiţia de la Cannes, regizorul rus are ambiţia a de a pune în mişcare în Rusia un angrenaj care la Hollywood funcţionează de decenii bune.
„Nu poate exista industrie cinematografică fără filme mari”, continuă cineastul, argumentându-şi demersul care a necesitat peste 50 de milioane de dolari din fonduri publice. „Nu mă refer la filme ideologice, ci la filme fundamentale, cu bugete uriaşe, cum sunt cele ale lui David Lynch. Da, ştiu, filmele de artă şi cinema-ul de autor sunt foarte importante, dar ele nu pot pune în mişcare o industrie”.
Răsucindu-şi unul dintre cele şapte inele de aur, Mihalkov trage din când în când cu ochiul la fiica sa, Nadia, care dă interviuri la masa alăturată, pe una dintre terasele Cannes-ului. Uriaşa frescă de război pare, înainte de toate, un cadou costisitor oferit fiicei sale, marii sale iubiri de pe ecran şi din afara lui. Acum 15 ani, Nadia Mihalkova juca un rol de o delicateţe şi o poezie de neuitat, alături de tatăl ei, în primul „Soare înşelător”.
„E un film despre iubire”
În continuarea dramei din 1994, premiată cu Oscar pentru Cel mai bun film străin, Mihalkov a imaginat o producţie cu o recuzită şi cu efecte speciale impresionante, în care generalul Serghei Kotov (jucat tot de el), fuge din lagăr la începutul războiului şi luptă pe front, în timp ce fiica sa, acum adolescentă, îl caută.
„E un film despre iubire. Nu dintre un bărbat şi o femeie, ci dintre o fiică şi un tată. Ei sunt salvaţi de această iubire, care rămâne foarte puternică pe fundalul de război şi de persecuţie al regimului stalinist”, explică cineastul.
Revenirea lui Kotov pe marele ecran părea improbabilă, după ce regizorul îl „omorâse” în primul film. „Sherlock Holmes a murit şi el a reapărut, nu?”, ridică braţele Mihalkov.
„Foarte des, familiile primeau o notificare că a murit cutare, dar el era în viaţă, în lagăr. Nu am vrut neapărat să mă întorc la acest film, ci am vrut să fac unul despre război şi m-am gândit că ar fi interesant dacă aş reveni la nişte personaje pe care le-am creat deja. Dar cele două filme nu sunt legate în mod direct, pentru că cei care acum au aproape 20 de ani aveau pe atunci 3 sau 4 şi nu l-au văzut. Cine l-a văzut pe primul, bravo lui, cine nu, nu. De aceea şi actriţa care o joacă pe mama Nadiei a fost schimbată, intenţionat”.
„M-a provocat Spielberg”
„Exodul”, care a monopolizat aproape toate fondurile destinate cinematografiei ruseşti în ultimii ani – de aici şi protestul cineaştilor împotriva lui Mihalkov – are şi o raţiune istorică şi una socială.
„Ceea ce m-a provocat cu adevărat a fost filmul lui Steven Spielberg, «Salvaţi soldatul Ryan», e un film impresionant. L-am văzut la Paris şi, când am ieşit de la cinema, tinerii discutau pe stradă despre el şi i-am ascultat. Păreau absolut siguri că războiul a fost câştigat de aliaţi. Iar eu am vrut să arăt o altă versiune”, spune cineastul despre viziunea pe care unii critici din Rusia au relaţionat-o imediat cu Kremlinul (germanii ucid în cea mai mare parte civili, în film).
Doar favoritul lui Vladimir Putin putea netezi asperităţile din trecutul Rusiei - s-a comentat îndelung în ultimele săptămâni. Rumorile au culminat cu o petiţie împotriva celui care, de peste zece ani, gestionează fondurile pentru producţii în Rusia.
În mod paradoxal, unul dintre cei mai importanţi regizori ruşi ai ultimelor decenii – autorul filmelor „Câteva zile din viaţa lui Oblomov”, „Sclava iubirii”, „Cinci seri” sau „Piesă neterminată pentru pianina mecanică” - a devenit inamicul public nr. 1 al cinematografiei pe care susţine că vrea să o dezvolte. Întrebat despre petiţie, regizorul răspunde indirect.
„Şi eu primesc scrisori de la oameni care trăiesc cu acest film câteva zile după ce îl văd. Dar ei nu scriu pe Internet şi în gazete, pe ei nu-i interesează publicitatea. Când un idiot îşi exprimă dezgustul în public, devine brusc semnificativ”, se încruntă Mihalkov.
Pe lângă un motor al industriei de cinema şi o alternativă la versiunea americană asupra războiului, filmul se vrea portavocea istoriei recente pentru tinerii ruşi. „În societatea rusească de astăzi, în care există atâta lux şi glamour, o fată poate face o mare dramă din faptul că a primit un Bentley roz în loc de unul albastru. Fetei ăsteia vreau eu să-i arăt filmul”, exclamă Mihalkov. VIZIUNE
„Monarhia, cea mai potrivită pentru Rusia” Nikita Mihalkov (65 de ani) adoră postura de lider, motiv pentru care şi-a asumat-o în câteva filme, în care a avut fie rol de general, fie de ţar. Vigoarea, orgoliul şi stofa sa de conducător îl atrag mereu spre cercurile de gravitaţie ale puterii. Tatăl său a fost în preajma puterii, e o lecţie învăţată.
„Rusiei nu-i trebuie neapărat o mână puternică, Rusia trebuie guvernată în primul rând. E o ţară uriaşă! La fiecare patru ani nu alegem doar un nou preşedinte, ci şi un nou sistem politic, complet diferit, pe când în America, tot ce se schimbă la un nou mandat este, eventual, fotografia soţiei de pe biroul din Casa Albă. Acolo nu e posibil ca, a doua zi după alegeri, să te trezeşti că steagul tău e verde, însă în Rusia se poate întâmpla!”, gesticulează teatral Mihalkov.
„Pentru mine, forţa unei societăţi stă în capacitatea de a-şi asuma trecutul. Nu ne trebuie Stalin, ci o mână sigură, o guvernare predictibilă şi concretă. Şi unei asemenea puteri nu ar trebui să-i fie frică de Stalin. Ar trebui să şi-l asume. Sunt unii oameni care vor ca Stalin să revină, ştiu asta. Dar ce regretă ei? Nu regretă prizonierii, crimele, persecuţia, ci vor ordinea de atunci şi forţa pe care o avea Rusia atunci. Ceea ce poate fi atins şi fără Stalin”, spune regizorul, personal convins că monarhia a fost cea mai fastă formă de guvernare pentru Rusia, dintr-un motiv pe care istoria îl poate contrazice cu uşurinţă: „Monarhul construieşte o moştenire pentru copiii săi, nu pentru nişte grupuri politice. Este personal responsabil pentru ce le oferă copiilor săi, de cum arată ţara sa, deci se va simţi obligat să aibă grijă de ea”.
"Continuitatea e foarte importantă. Noi ne balansăm acum între diferite sisteme politice şi toată strategia relaţiilor publice în Rusia se bazează pe respingerea a ceea ce a făcut precedenta guvernare. Imaginaţi-vă că merg la şcoala militară, că am un general, că termin şcoala, că se schimbă conducerea, şi că cel nou vine şi dă comanda: «Vreau să-l executaţi pe ăsta!». Mentalitatea asta e dezastruoasă pentru Rusia! E o ţară prea mare, n-ar trebui zguduită în felul acesta." Nikita Mihalkov, regizor
Corespondenţă de la Cannes
Mai multe informaţii despre Festivalul de Film de la Cannes aflaţi pe cinemas.ro şi din secţiunea Cannes 2010.