Dan C. Mihailescu: "Nu se poate sa nu aveti si dv. vreunul in preajma, printre rude, vecini, cunostinte."
Ceausistul „de omenie”, omul ratat cinstit, pensionar sarac si resentimentar. Cel luat „de la coada vacii” sa faca scoala la oras („pe mine partidul m-a facut om”), lipsit de orice avere si pentru care proprietatea de stat a ajuns „mai scumpa ca ochii din cap”, de vreme ce ea ii dadea supremul rost in viata: „furam si eu de la comun, ca tot omul, dadeam niste teava din fabrica si luam carne, cu o parte din carne luam oua si branza, din branza luam sapun de lux sa-l dau la casiera de la C.A.R., ca faceam rate mereu si ne luam mobila buna, televizor, congelator, ba, odata, am fost si-n excursie la Ruse... Nu stiu cum faceau altii, dar noi, sub Ceausescu, am avut mereu frigiderul plin, mergeam doua saptamani vara la Govora, ne-am luat Dacie, i-am facut casa fiica-mii, am pus si niste araci de vie la soacra-mea la tara, de-aveam si noi vinul nostru, tuica noastra, porcul nostru... Pe cand acum, cu democratia astaaa...”.
Dupa care incep imprecatiile antioccidentale, reveriile socialiste, oftatul dupa Ceausescu, facutul cu ochiul catre China, simpatia pentru Putin, iar catre ultimele pahare - ura de clasa etalata cazon: „io i-as impusca pe toti imbogatitii astia care-au facut avere pe spinarea si prostia noastra”.
Bun. Deci cunoasteti tipul, nu insist. Nu-ti vine nici sa-l plangi, dar nici sa razi de el. Ascultandu-l, treci aiurit si neputincios prin furie, mila, exasperare, induiosare si iarasi furie neputincioasa. Vorba lui Caragiale: „zi-le oameni si lasa-i in pace”. Zadarnic le amintesti noptile de stat la coada la carne sau lapte in zapada, umilintele, existenta de vierme, frigul din case, ratia de zahar si ulei, anii de puscarie ai bunicilor etc.
Zadarnic le evoci meritocratia rurala, randuiala burgheza, rostul profund al elitarismului si aristocratiei, marea teroare stalinista... As! N-are-a face. „Domnule, pentru mine comunismul a fost bun. Partidul a facut pentru mine mai mult decat parintii si toate rudele mele. Mi-a dat buletin de Bucuresti, un acoperis, o baie, o slujba buna, apa calda la bucatarie... Sa-i vad eu p-astia de azi cum ar fi construit ei metroul fara Ceausescu!” Cu asta te-a terminat.
Daca vreti o desfasurare ridicol-revoltator-induiosatoare de atari figuri si destine (unsprezece din cateva sute), cititi suita de convorbiri cu „Activisti marunti”, istorii orale culese in 2004-2005 (de la octogenari cu diverse functii, candva, „la munca de jos” ori „in activul de baza”) de studentii Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, coordonati de Zoltan Rostas si Antonio Momoc, la Editura Curtea Veche.
Vieti cat se poate de firesti, paradoxal implinite in esec, ruine triumfatoare, oameni (auto)ziditi cu fervoare in armatura dezastrului national. Particele de Bumbesti-Livezeni, utemisti trecuti in Militie („eu sunt de partea celor multi”) si specializati la Moscova, pentru care decembrie ‘89 nu putea fi decat „o lucratura din afara, dar cu sprijin din interior... Veneam de la inmormantarea lui Ilie Verdet si le-am spus: comunismul este viitorul”.
Nostalgia manifestatiilor de 1 Mai, urmate de mese la iarba verde, cu cantece, pavoazare, varuit copaci, gratare, fleici, berici. Un fost primar la Petrosani care se mandreste, pe drept cuvant, cu un munte de realizari „ca sa servim mai bine oamenii”, chit ca oamenii erau alienati de mult, si pentru care Securitatea era un serviciu, intre altele.
Memorabili, personaje savuros-atasante, sunt mecanicul oltean Nicolae Ene, fost sef al trenului prezidential intre 1965-1989, ajuns colonel de Securitate, si mai ales Georgescu D. Vasile, n. 1920, fochist, cazangiu, sot si tata model, mester in pescarie, pasionat de gradinarit, plantat membru in Marea Adunare Nationala, insa raisonneur lucid. Regretati vremurile alea? „Intr-un fel era bune, dar nu era bune... Ceausescu nu mi-a placut pentru ca darama satele si facea blocuri... Iar daca stiai prea multe, dispareai...”