Mihai Trăistariu șochează. Îi poate apărea o boală psihică?

Cântărețul Mihai Trăistariu și-a obișnuit deja fanii cu ipostazele șocante în care apare tot mai des, însă acum se pare că a atras și atenția Bisericii.

În urmă cu câteva luni, artistul s-a transformat fizic pentru o ședință foto, în care s-a costumat în Iisus Hristos. Acesta apare și într-o impostază în care se luptă cu Diavolul. Imaginile nu le-au căzut deloc bine preoților.

“E hulă la adresa lui Dumnezeu. Chipul Mântuitorului nu poate fi reprezentat de un om, uitaţi-vă şi la alţi actori care au făcut asta şi care apoi au avut probleme. Să nu se mire cineva dacă îşi va pierde minţile. E un joc periculos chiar şi aluzia cu Diavolul şi lupta dintre bine şi rău. Întotdeauna, binele este pasiv, nu incisiv. Rana e dureroasă, iar lupta aceasta de care vorbeşte el e un război nevăzut. Îi recomand rugăciune şi nădejdea de a se feri pe viitor. Dacă omul greşeşete din neştiinţă, să îşi ceară iertare cu sinceritate şi va fi iertat. Atunci când o faci din ştiinţă şi huleşti numele Domnului, e mare păcat. Lui Trăistariu îi poate apărea o boală psihică şi să nu ne mirăm atunci de ce”, a declarat o faţă bisericească pentru ziarul Ring.