Mihai Stoica, managerul Stelei, crede că echipa din Ghencea porneşte cu prima şansă în ultimul act al Cupei României (astă-seară, ora 21.15, la Braşov) cu Dinamo, cu toate că "alb-albaştrii" au pierdut ambele dueluri cu Dinamo în Liga I, în acest sezon.
"Dacă vom evolua cum am făcut-o la Cluj în prima repriză, suntem favoriţi. Credeam că Dinamo va termina înaintea noastră, deci o mică victorie avem în faţa lor, chiar dacă ne-au bătut de două ori în campionat", a declarat Mihai Stoica la postul Digi Sport, făcând referire la meciul din ultima etapă a Ligii I, câştigat de Steaua cu 3-1 pe terenul lui CFR Cluj, victorie care a asigurat locul de Liga Europa formaţiei din Ghencea.
Tabăra dinamovistă este în mişcare. Cei aproximativ două mii de suporteri ai "câinilor roşii", care au scos din buzunar 63 de lei pentru un tichet la meci şi pentru transport, au plecat deja spre Braşov. Primul autocar, din cele 38 puse la dispoziţie de clubul Dinamo, a plecat la ora 11.00 din Ştefan cel Mare.