Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Mihai Răzvan Ungureanu, a fost prezent azi la Târgul de carte Gaudeamus, în prima sa apariţie publică de când şi-a dat demisia de la vârful instituţiei.
El a participat în această după-amiază la evenimentul de lansare a cărţii “Isis - Negustorii de oameni. Refugiați, răpiri și afaceri de miliarde", de Loretta Napoleoni, publicate de Editura Corint. Printre vorbitori s-a aflat şi românca Olimpia Stanciu, refugiată din Siria împreună cu copiii ei. Ea şi-a povestit experienţa de refugiat până să poată ajunge în România.
Ulterior, Ungureanu a evitat contactul cu presa şi nu a dorit să răspundă întrebărilor venite de la jurnaliştii prezenţi legate de motivele plecării sale de la SIE, dar şi despre starea sa de sănătate.
Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat, pe 26 septembrie, din funcţie invocând motive „medicale”. Spionajul extern este condus interimar, până în 2017, de ofiţerul de contraspionaj Silviu Predoiu.
Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat demisia „imediat” fără ca între cei doi să aibă loc o întâlnire faţă în faţă. „Domnia sa a menţionat motive personale şi nu am informaţii suplimentare. Înţeleg că are o situaţie medicală care nu i-a permis să vină personal la Cotroceni. Vom lămuri urgent, imediat ce se face bine această situaţie”, a declarat, la acel moment, Klaus Iohannis.
Afirmaţiile şefului statului au fost contrazise de jurnalista Emilia Şercan. Aceasta a dezvăluit pe Facebook că sursele ei „din mediul academic” i-au relatat că MRU a mers dimineaţa, în ziua demisiei, la Facultatea de Istorie din Bucureşti, acolo unde este profesor, pentru a depune o serie de referate pentru nişte doctoranzi de-ai lui.