București. Schimbări majore în fruntea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice. Mihai Precup a luat decizia de a demisiona din funcția de președinte al structurii.
Mihai Precup și-a depus demisia
Fostul șef al AMEPIP a renunțat la funcția de președinte, precizând că este „un act unilateral” și își asumă acest pas. În plus, Mihai Precup a subliniat că lasă în urmă o echipă care a devenit operațională în doar patru luni.
„Las în urmă o echipă și o agenție care a devenit operațională în numai 4 luni, cu un tablou de bord funcțional și cu o fereastră larg deschisă către transparentizarea actelor de conducere pentru companiile de stat”, a spus fostul șef al AMEPIP.
Întreaga conducere a plecat din fruntea agenției
Toți cei aflați în fruntea acestei structuri și-au înaintat demisiile marți. Deciziile vin la scurt timp după lansarea ipotezelor legate de conflictul de interese, dezvăluite în spațiul public de Economedia.
În urma eliberării funcțiilor, va fi demarată procedura de selecție pentru cei care vor prelua echipa managerială. Până la finalizarea procesului, Ciprian Hojda va prelua atribuțiile de președinte al instituției.
„Cei trei membri ai conducerii AMEPIP au luat această decizie atât pentru a menține relația de credibilitate între Guvernul României și instituțiile europene, cât și pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență de către Comisia Europeană”, a anunțat Executivul.
Demisia lui Mihai Precup va afecta activitatea AMEPIP
Valul de demisii din fruntea instituției va provoca un declin legat de activitatea acesteia. De altfel, schimbarea are loc chiar înainte de expirarea termenului limită pentru consiliile provizorii de administrație. În această perioadă, reprezentanții AMEPIP iau decizii importante privind funcționarea companiilor de stat.
„Agenția este indispensabilă pentru funcționarea echilibrată companiilor de stat și existența sa este un efect concret al unor angajamente pe care România și le-a asumat atât în fața Comisiei Europene cât și a OECD ”, a mai spus fostul șef al agenției.
În plus, Mihai Precup a adus în prim plan toate schimbările importante aduse la nivelul instituției.
„Am redus cu 20% numărul provizoratelor, iar numărul procedurilor de selecție finalizate s-a dublat. Am putut aviza, astfel, indicatori cheie de performanță la nivelul contractelor de mandat ale administratorilor”, a completat acesta.