Festivalul national de teatru, ajuns la editia a XVII-a, s-a incheiat cu un spectacol-hibrid, care reuneste teatrul si opera.
Una dintre cele mai iubite opere din toate timpurile, „Carmen”, de Georges Bizet, a fost adaptata de regizorul Peter Brook intr-o versiune moderna, in care apar actori si cantareti, in care se canta, dar se si vorbeste, in care exista o miniorchestra, dar nu exista cor, in care tema nuvelei lui Prosper Merimee este condensata la o desfasurare esentializata, pe parcursul a 90 de minute. Marele regizor a realizat un film in aceasta formula, pentru care a si primit, in 1984, un Premiu Emmy, de atunci acest titlu revenind, pe afise, in diverse tari ale lumii.
Fara indoiala, spectacolul se indeparteaza de ceea ce iubitorii de opera stiu ca ar fi „Carmen”. Peter Brook a avut insa inspiratia sa isi redenumeasca creatia cu titlul „La tragedie de Carmen”, prevenind de la inceput spectatorii ca ceea ce vor vedea este altceva decat opera lui Bizet.
De fapt, cu ajutorul compozitorului Marius Constant (originar din Romania), „Carmen” a fost redimensionata muzical, intr-un mod foarte abil, pentru un ansamblu instrumental minim. O asemenea formula elimina problemele legate de existenta unei orchestre mari, oferind posibilitatea unor turnee lesnicioase. Cu atat mai mult cu cat si distributia este relativ mica, cei patru protagonisti vocali fiind secundati de trei actori si de figuranti. Merita mentionata contributia dirijorului Tiberiu Soare, care a reusit sa echilibreze si sa controleze foarte bine acest inedit ansamblu.
Intr-o scenografie simpla, semnata de Maria Miu, regizorul Ion Caramitru imagineaza o montare eficace, care pune in valoare momentele muzicale si care imprima un necesar dinamism cantaretilor, culminand cu eroina principala, convingator redata de Florentina Irina Onica.
Cu toate ca a inceput la o ora tarzie, sala a fost arhiplina, artistii fiind indelung aplaudati, poate si cu nostalgia despartirii de acest eveniment special care a fost Festivalul National de Teatru.