Duelul alb, duelul prietenilor, duelul inimilor, duelul resemnării, duelul dragostei, duelul convenţiilor, duelul inutil...
Despre acestea a scris Puşkin un roman în versuri, nu mult după aceea poetul sfârşind el însuşi răpus de un glonţ, în plină tinereţe, duelându-se pentru onoare.
Despre acestea a scris Ceaikovski, pătruns de dramatismul romanului, fermecat de figura nobilă şi tragică a Tatianei, pe care a plămădit-o cu atâta pasiune încât a devenit unul dintre cele mai puternice şi nobile caractere din lumea operei. A început cu scena scrisorii pregătite de tânăra fată pentru idolul ei, nepăsătorul şi superficialul Oneghin. A aşternut primele note pe hârtie nu mult după ce el însuşi a primit o scrisoare de dragoste, în urma căreia a făcut greşeala vieţii sale: s-a căsătorit cu o fată care îl iubea până la divinizare, dar pentru care el nu simţea nimic. Nu asta a făcut însă Oneghin după ce a primit scrisoarea: neîndurător, a îndepărtat-o pe cea care îl văzuse ca pe un cavaler venit să o salveze din turnul singurătăţii. Greşeala vieţii lui, căci, după 4 ani, reîntâlnind-o pe Tatiana (acum principesa Gremin) realizează că este iremediabil subjugat de frumuseţea şi personalitatea ei. Este însă prea târziu căci, după ce recunoaşte în faţa lui Oneghin că nu a putut fugi de chinuitoarea dragoste pentru el, Tatiana îl alungă, neacceptând să-l părăsească pe cel cu care s-a căsătorit. „Ruşine, regrete, soartă nemiloasă!...”, rosteşte el, prăbuşindu-se, în acordurile cutremurătoare ale muzicii lui Ceaikovski.
„Evgheni Oneghin”, poate cea mai frumoasă operă rusă, se va relua duminică seara la Opera Naţională, la 130 de ani de la premiera mondială. Montată la Bucureşti în 1938, 1959 şi 1981, partitura va prinde viaţă de data acesta într-o formulă regizorală semnată de Ion Caramitru. Astfel binecunoscutul actor se reîntâlneşte cu acest titlu după ce, în 1995, a montat opera în Irlanda, la Belfast. Scenografia este realizată de Maria Miu şi Viorica Petrovici, iar dirijor va fi, la premieră, Iurie Florea.