Ultimele veşti de pe patul de spital. Medicii sunt rezervaţi în şansele de supravieţuire ale lui Mihai Constantinescu

Ultimele veşti de pe patul de spital. Medicii sunt rezervaţi în şansele de supravieţuire ale lui Mihai Constantinescu

Îndrăgitul cântăreţ de muzică uşoară, Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani este în stare foarte gravă la spital, iar medicii încearcă tot posibilul ca să-l menţină în viaţă. Potrivit specialiştilor, artistul ar mai avea doar 3% şanse să-şi revină după atacul cerebral pe care l-a suferit în curmă cu câteva zile.

 

În cazul în care medicii l-ar putea scoate din coma profundă în care se află artistul, acesta ar mai avea doar 1% şanse să mai ducă o viaţă normală, deoarece de la atacul cerebral şi pănă la sosirea ambulanţei când medicul a început resuscitarea au trecut mai mult de 10 minute, timp în care inima nu a mai funcţionat, iar creierul nu a mai putut fi oxigenat, potrivit realitatea.net

Reamintim că artistul Mihai Constantinescu a avut  grave probleme de sănătate încă de acum 12 ani de când i-au fost montate valve biologice, în urma unui atac de cord.

Ne puteți urmări și pe Google News

Artistul suferea de mulţi ani de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie şi insuficienţe respiratorii.

În 2017 el a mai fost operat pe cord.

În martie, artistul a ajuns la spital cu probleme respiratorii şi tensiune oscilantă, iar de atunci medicii se luptă pentru viaţa lui.