În avalanșa de informații din cele mai diverse domenii, o știre a trecut aproape neobservată, deși mulți profesioniști ai presei și-au făcut datoria comunicând-o. Este vorba de știrea că fostul rege Carol al II-lea va fi reînhumat în Necropola Regală de la Curtea de Argeș. Sper să rămână o știre și nu să devină un eveniment.
Viața lui Carol al II-lea nu justifică prin nimic ca a treia sa înmormântare să devină un eveniment național, să sară din barca destul de largă a faptului divers în cea a faptelor cu importanță istorică.
Reînhumarea este programată pentru ziua de 9 martie, dată atent aleasă și cu aportul Arhiepiscopului Calinic al Argeșului, un apropiat al Familiei Regale. Pe 9 martie, pe lângă semnificația ortodoxă, comemorarea sfinților mucenici, România ar trebui să-și concentreze tot mai puținele resurse festiviste pe cinstirea amintirii martirilor anticomuniști, așa cum ne obligă bunul simț și o lege din 2011. Așa o facem, reînmormântând un rege a cărui amintire bântuie încă prin purgatoriul cărților de istorie, nimeni neputând spune clar cât rău și cât bine a făcut pentru poporul său? Cred că pentru acest gest, firesc prin faptul că un trup e depus în capela familiei sale, putea fi aleasă oricare altă zi, nu una cu o dublă semnificație pentru românii ortodocși.
Primul lucru care sare-n ochi, dincolo de alegerea zilei pentru săvârșirea slujbei de înhumare, este faptul că Regele Carol al II-lea va odihni sub acoperișul aceleiași capele cu tatăl și fiul pe care i-a lovit crunt în timpul vieții, dar la două lespezi distanță de ei.
Ne puteți urmări și pe Google News
Pe tatăl său, Regele Ferdinand, Carol l-a rănit groaznic în 1918, când a dezertat și a fugit prima oară de răspunderea tronului, și apoi în 1925, când a insistat cu mesaje din străinătate până i s-a retras dreptul la domnie. Sunt multe scuze invocate în apărarea lui Carol al II-lea, de la defectul fizic, care l-a transformat în obiectul adorației damelor din lumea bună, până la conjunctura politică, în special liberalii în care a avut permanent niște adversari redutabili, dar aceste scuze nu mai au acum importanță. Carol al II-lea se va odihni alături de tatăl la a cărui înmormântare nu a participat. El nu a primit autorizația de a veni în România pentru funeralii, dar, de reținut, avea nevoie de autorizație pentru că el alesese să fugă în exil cu amanta sa. Se va odihni și alături de mama sa, Regina Maria, pe care a alungat-o în exil după ce și-a recâștigat tronul prin manevre politicianiste.
Carol al II-lea va avea alături și o criptă goală, pregătită pentru soția sa, Regina Elena, ale cărei rămășițe sunt acum în Elveția, femeia de care fostul rege și-a bătut cumplit joc întreaga viață.
Poate cea mai interesantă alăturare de morminte este Carol al II-lea – Mihai. Regretatul nostru Rege, Mihai I, pare să fi purtat până la moarte dorința de a se ține departe de tatăl care l-a lăsat singur la răspântia istoriei. Nu a participat la prima înmormântare, din 1953, în Portugalia, nu a venit nici în 2003, când Carol al II-lea a fost adus în țară și înhumat în curtea mănăstirii din Argeș.
Pare că ”adunarea” osemintelor înaintașilor Familiei Regale de astăzi este un gest de reconciliere între generații. Urmază așezarea viitoare a Reginei Elena lângă cel care a alungat-o din București, pentru că se preconizează și reînhumarea ei. Va fi adus de la Bran și trupul infantului principe Mircea, despre care se speculase că ar fi rodul iubirii dintre Regina Maria și Barbu Știrbey, toate par fărâme ale unei iertări creștinești care vine când toate aceste gesturi frivole nu mai înseamnă nimic în fața veșniciei.
Pentru această simbolistică a acceptării realităților dintr-o familie dezbinată de putere nu trebuia aleasă o zi specială a Bisericii, decât dacă organizatorii vor să încerce o reabilitare forțată a unui rege care-și leagă numele nu numai de scandaluri de budoar, ci și de asasinate, dictatură, pierderi semnificative de bucăți din trupul României Mari. Românie Mare la a cărei înfăptuire au ajutat tatăl și mama sa, iar el și-a bătut joc și de ei și de darul lor.
Recomandările noastre
