Vedeta a declarat că a luat această decizie și din cauza fiului ei. Prezentatoarea a subliniat doar că a avut o treabă importantă de făcut pentru Ayan și nu a vrut să ofere mai multe detalii cu privire la acest subiect.B Vă reamintim că în locul ei, la masa juraților de la „Românii au talent” s-a întors Mihai Petre

 “Am învățat să fac alegeri care răspund corect, cel puțin în favoarea mea, la întrebarea fundamentală «De ce?». Am renunțat la «Românii au talent» pentru ceva mai important pentru mine în acel moment… și în general – băiatul meu. Aveam o treabă importantă de făcut pentru el, exact în perioada în care ar fi trebuit să fiu la preselecții. Subiect închis. Când a apărut propunerea „Ferma. Un nou început!”, aveam și timpul, și starea necesare pentru un astfel de proiect. M-a tentat maxim un reality show, n-am mai prezentat așa ceva. Bănuiam că va fi un proiect greu, știam că se va petrece în condiții vitrege și cu un ritm infernal de muncă, dar exact toate astea la un loc m-au făcut să-mi placă și să încerc ceva nou. Ador treaba ba asta cu ieșirea din zona de confort, cred că numai așa poți evolua, indiferent de subiect”, a declarat Mihaela Rădulescu, scrie Viva!.

Întrebată dacă ar accepta să schimbe tabăra în cadrul emisiunii „Ferma”, Mihaela Rădulescu a afirmat că nu ar renunța la postul de prezentatoare ca să devină concurentă, pentru că, spune ea, nu mai are lucruri de demonstrat decât ei înseși. Vedeta a vorbit și despre scenele filmate în care a muls o vacă în timp ce avea un palton Chanel și cu bluză albă cu volănașe.

„În elementul meu. Ador contrastele, ador veselia, mai ales când e greu și… da, paltonul Chanel era exact contrapunctul care-mi trebuia la muls vaca. Am vrut să o fac cu umor și… stil. Probabil că și vaca, dacă se putea exprima, ar fi apreciat abordarea. Știu că tu nu faci acest gen de greșeli, deci outfiturile tale au făcut parte, cu siguranță, din «scenariu». Exact ăsta era planul meu și al producătorilor, a fost o idee comună și… amuzantă. După aproape 3 luni de bătut zăpezile și noroaiele din Văliug cu cizme Chanel sau de care mai aveam, singurul regret e că mi s-au dezlipit niște tălpi. În rest, m-am distrat grozav în acest contrast controlat”, a mai spus vedeta, potrivit sursei citată mai sus.

 

Te-ar putea interesa și: