Majoritatea parlamentară de la Chișinău se pregătește să-i pună la respect pe deputații care migrează de la un partid la altul.
Chiar dacă își vor păstra mandatul de parlamentar, cei care vor părăsi partidul care i-a adus în legislativ în favoarea unei formațiuni ,,cu perspective” vor avea drepturi restricționate privind reprezentarea în comisiile permanente ale Parlamentului și delegațiile parlamentare. Regulile cum vor fi tratați transfugii se vor regăsi în noul cod al Parlamentului, aflat în proces de elaborare.
Ar putea să rămână și fără salarii
„Noi discutăm acum Codul Parlamentului, cum trebuie să îi tratăm pe transfugi - să nu fie membri de comisie, să nu poată reprezenta țara în delegații. Acești oameni trebuie izolați, toată lumea să îi vadă că sunt trădători și trebuie să le amintim de fiecare dată că sunt trădători, să nu poată folosi tribuna Parlamentului, să nu le plătim salariile”, a declarat în cadrul unei emisiuni președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, referindu-se la recentele cazuri de corupere politică din partea Partidului politic Șor.
Traseismul, alimentat de Federația Rusă
Speakerul de la Chișinău susține că traseismul parlamentar este alimentat de Federația Rusă, iar formațiunea politică „Renaștere”, afiliată Partidului Șor, care a început să absoarbă deputați, este o făcătură a serviciilor secrete rusești și nu exclude că în timpul apropiat vor mai apărea deputați transfugi.
„E vorba de trădare în raport cu propriul partid, corupere politică care se face de această grupare criminală cu girul Kremlinului. Monitorizând tactica care o aplică Federația Rusă în raport cu Republica Moldova, se întâmplă cu girul lor și cu banii veniți din Federația Rusă, și banii pentru proteste tot de acolo au venit. (...) „Renaștere” - o creatură a serviciilor secrete, încă un coș în care Federația Rusă încearcă să își țină ouăle”. Migrația deputaților de la un partid la altul - o normalitate pentru Republica Moldova?
După plecarea comuniștilor de la guvernare în urma alegerilor parlamentare anticipate din anul 2009, a luat foc fenomenul traseismului politic al parlamentarilor. Primul transfug a fost Marian Lupu, care a părăsit fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor, supărat că nu i-a fost înaintată candidatura pentru funcția de președinte al țării.
Ulterior, exemplul i-a fost urmat de Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, care au părăsit partidul condus de Vladimir Voronin, devenind peste noapte socialiști.
Cel mai răsunător caz de traseism politic a fost în anul 2015, când 14 deputați comuniști au trecut la Partidul Democrat, condus de Vladimir Plahotniuc, acuzat în dosarul furtului miliardului. Se vehicula că aceștia ar fi primit de la Plahotniuc sume cuprinse între 200.000 și 300.000 de euro.
Practica a fost preluată de Partidul Șor, la care, după retragerea Partidului Democrat de la guvernare, în 2019, au aderat mai mulși deputați, cum ar fi Sergiu Sîrbu, Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov sau Vladimir Vitiuc. Aceștia se regăsesc și în lista celor 14 deputați care au părăsit antterior Partidul Comuniștilor.
Recent, doi deputați socialiști au părăsit rândurile PSRM, aderând la formațiunea „Renaștere”. Exemplul le-a fost urmat de 5 aleși locali din autonomia găgăuză.
Partidul ,,Renaștere” a fostt fondat în 2011 de către regretatul comunist Vadim Mișin, care părăsise atunci partidul lui Vladimir Voronin.