Editura Evenimentul si Capital

Haos în Franța. Sute de migranți ilegali s-au luat la bătaie în orașul Calais

Autor: | | 1 Comentarii | 1080 Vizualizari

Cel puțin cinci migranți au fost împușcați în orașul francez Calais, după ce două grupuri originare din Eritreea și respectiv Afganistan s-au luat la bătaie. Sute de migranți ilegali se află în zona, în încercarea lor de a traversa Canalul Mânecii pentru a ajunge în Marea Britanie.

În anul 2016, o tabără ilegală de migranți cunoscută sub numele de "Jungla", a fost demolată de către autoritățile franceze lângă orașul Calais. Patru tineri din Eritreea cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani se află spitalizați în stare gravă la spitalul local, relatează AFP. Cel puțin alte 13 persoane au fost rănite din cauza "loviturilor cauzate de lovituri cu bare de fier", a declarat procuratura locală. Cauza conflictului nu este încă clară, dar bătaia a pornit inițial la periferia sudică a orașului, ieri după-amiaza, în timp ce emigranții așteptau să primească hrană la o cantină socială. Aproximativ 100 de eritreeni și circa 30 de afgani au luat parte la bătaie iar conflictul a durat aproximativ două ore și a început atunci când un afgan a început să tragă cu o armă de foc. O a doua luptă a izbucnit la scurt timp după aceea într-o zonă industrială situată la o distanță de aproximativ 5 km de prima locație, atunci când un grup de aproximativ 150 -200 de eritreeni înarmați cu bare de fier și bastoane s-au luat la bătaie cu aproximativ 20 de afgani, a precizat prefectura locală. Ministrul francez de interne, Gérard Collomb, a vizitat orașul Calais ieri noapte și a declarat că ciocnirile între emigranți au fost au fost extrem de grave. Acesta a declarat de asemenea că: "A existat o escaladare a violenței care a devenit insuportabilă atât pentru cetățenii din Calais, cât și pentru imigranți". Potrivit localnicilor, numărul de emigranți aflați în Calais este de aproximativ 800 de persoane, în timp ce autoritățile franceze estimează un număr de 550-600 de persoane.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: calais



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI