Elian Gonzalez, copilul cubanez a cărui custodie a făcut obiectul unei dispute internaţionale acum opt ani, a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist din Cuba, informează BBC.
Elian Gonzalez şi mama sa au încercat să emigreze în SUA. Din nefericire pentru ei, ambarcaţiunea rudimentară în care se aflau împreună cu alţi cubanezi a fost distrusă de o furtună puternică, în Strâmtoarea Florida. Mama lui Gonzalez şi-a pierdut viaţa, însă copilul a supravieţuit. În 2000, rudele sale din Miami au pierdut disputa juridică pentru custodie, iar micuţul a fost încredinţat tatălui său aflat în Cuba. La sfârşitul săptămânii trecute, Elian Gonzalez, acum în vârstă de 14 ani, s-a alăturat tinerilor comunişti de la Havana, jurând să le rămână loial celor doi conducători ai Cubei. „Le transmitem liderului revoluţiei, Fidel Castro, şi preşedintelui Raul Castro că se pot baza pe aceşti soldaţi curajoşi, că vom continua să le urmăm exemplul şi că nu îi vom dezamăgi niciodată“, a declarat Gonzalez. Din septembrie, el va urma cursurile şcolii militare Los Camilitos. „Măcar atât poate face o persoană ca mine, care datorează atât de mult revoluţiei şi acestor oameni: să înveţe bine, dar, mai mult decât atât, să îi apere în orice situaţie“, a mai spus tânărul Gonzalez.
Tatăl adolescentului, Juan Miguel Gonzalez, este convins că fiul său nu va trăda niciodată regimul de la Havana.