Micky Şpagă, anchetat pentru puşti

Senatorii au admis cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului demnitar PSD, Şerban Mihăilescu, zis Micky Şpagă. Procurorii anticorupţie îl acuză pe fostul ministru PSD de mită şi de încălcarea regimului armelor şi muniţiilor pentru că a primit mai multe arme de vânătoare de la consilierul personal, Fănel Păvălache.

Decizia a fost luată cu 76 voturi pentru, 29 voturi împotrivă şi două voturi anulate. Potrivit deciziei Curţii Constituţionale, procedurile de ridicare a imunităţii parlamentare au fost simplificate recent, astfel încât anchetarea aleşilor poate fi avizată cu votul majorităţii senatorilor sau deputaţilor prezenţi în sală. Procurorul general Laura Codruţa Kovesi solicitase Senatului aprobarea începerii urmăriii penale în baza dosarului DNA. Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada în care ocupa funcţia de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Şerban Mihăilescu a primit de la consilierul său personal, Fănel Păvălache, mai multe arme de vânătoare. Procurorii susţin că demnitarul a intrat în posesia armelor respective, deşi nu avea permis. Micky Şpagă, nevoit să facă ciocul mic

Aflat în concediu medical, Şerban Mihăilescu susţine că nu a fost anunţat că dosarul său se află pe ordinea de zi a Senatului, motiv pentru care nu a fost prezent la dezbateri spre a-şi pleda cauza. El a calificat drept regretabil faptul că nimeni nu l-a chemat, întrucât şi-ar fi întrerupt concediul medical pentru a veni la Senat. "Este regretabil că nu m-a anunţat nimeni de votul din Senat, că nu m-a chemat nimeni, să îmi pot prezenta şi eu punctul de vedere. Am o apărare foarte solidă, materialul meu de susţinere a nevinovăţiei mele are 60 de pagini. Am fost privat de dreptul de a-mi susţine nevinovăţia", a spus el, citat de Mediafax. "Asta e viaţa. Nu e niciun capăt de ţară, merg înainte. Aşa se fac lucrurile în România", a mai spus senatorul PSD.

Năstase, vânătorul Dosarul face referire la denunţul lui Păvălache, potrivit căruia Mihăilescu "i-a solicitat denunţătorului, după numirea acestuia în funcţie, să achiziţioneze, pentru primul-ministru Adrian Năstase, mai multe arme de vânătoare". Păvălache mai susţine că în perioada aprilie - mai 2002 a cumpărat pentru Mihăilescu 9 arme de vânătoare în valoare de 200 de milioane de lei vechi. Dosarul fostului demnitar PSD este tergiversat de mai mulţi ani. După numeroase modificări legislative şi decizii ale Curţii Constituţionale privind regimul imunităţii parlamentarilor-miniştri, senatorii au fost sesizaţi de DNA, pe 31 iulie 2008, pentru începerea urmăririi penale a senatorului PSD, acuzat de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Mai mulţi parlamentari care au fost şi miniştri au intrat în vizorul DNA, în decursul ultimei legsilaturi. Cel mai celebru este cazul fostului premier Adrian Năstase, pe numele căruia au fost întocmite mai multe dosare - Zambaccian şi Mătuşa Tamara. Camera Deputaţilor a avizat anchetarea lui Năstase pentru unul dintre dosare, respectiv Zambaccian 1. Paul Păcuraru, Codruţ Şereş şi Miron Mitrea au fost şi ei printre demnitarii care au rămas fără imunitate, fiind acuzaţi de fapte de corupţie. 

Opoziţia Parlamentului faţă de anchetarea demnitarilor a fost unul dintre motivele pentru care Legislativul a fost atacat frecvent de către fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei şi de preşedintele Traian Băsescu. De asemenea, Parlamentul a fost menţionat în rapoartele critice ale Comisiei Europene, ca fiind una dintre instituţiile ce pune piedici combaterii corupţiei.

Ştire actualizată la ora 14:16